Comemorare

ARTUR SILVESTRI

 (19 martie 1953 – 30 noiembrie 2008)

Se împlinesc, pe 30 noiembrie 2015, 7 ani de la decesul celui care rămâne în istoria literaturii române ca un important scriitor, critic literar, istoric al culturii, editor și generos promotor al valorilor patrimoniului național dar și un mentor, prieten, sfătuitor, sprijin la nevoie pentru  cei care l-au cunoscut, apreciat, iubit și care resimt și acum marele gol lăsat în urmă de cel plecat  brusc și mult prea devreme spre eternitate.

 

Să-l pomenim creștinește, cu o rugăciune și o lumânare  aprinsă și, dacă e posibil, participând  alături de familie  la

SLUJBA RELIGIOASĂ DE POMENIRE,

SÂMBĂTĂ,  28 NOIEMBRIE 2015, ORA 9,  

la Mânăstirea PASĂREA,

locul odihnei sale de veci.

 

Să ne rugăm lui Dumnezeu să-l odihnească în pace,

în Împărăția Sa!

Publicitate

Invitaţie la lansarea cărţilor: ARTUR SILVESTRI – Critica poeziei vol. I-IV

COMEMORARE ARTUR SILVESTRI

ARTUR SILVESTRI

(19 martie 1953 – 30 noiembrie 2008)

COMEMORARE

Se împlinesc, pe 30 noiembrie 2014, 6 ani de la decesul celui care rămâne în istoria literaturii române ca un important scriitor, critic literar, istoric al culturii, editor şi generos promotor al valorilor patrimoniului naţional dar şi un mentor, prieten, sfătuitor, sprijin la nevoie pentru  cei care l-au cunoscut, apreciat, iubit şi care resimt şi acum marele gol lăsat în urmă de cel plecat  brusc şi mult prea devreme spre eternitate.

 Să-l pomenim creştineşte, cu o rugăciune şi o lumânare aprinsă şi, dacă e posibil, participând  alături de familie  la

SLUJBA RELIGIOASĂ DE POMENIRE, SÂMBĂTĂ,

 29 NOIEMBRIE 2014, ORA 9,  la Mânăstirea PASĂREA,

locul odihnei sale de veci.

 

Să ne rugăm lui Dumnezeu să-l odihnească în pace,

în Împărăţia Sa!

Cu aceeaşi  durere,

Mariana Brăescu Silvestri, soţia împreună cu întreaga familie

ARTUR SILVESTRI, la 5 ani de la plecarea dintre noi, prezent la Târgul de carte cu o nouă apariţie: „CRITICA CRITICII LITERARE“ vol. 2

Asociaţia Română pentru Patrimoniu şi D-na Mariana Brăescu au comemorat literar împlinirea a 5 ani de la trista plecare de lângă noi a lui Artur Silvestri prin editarea unui nou volum din critica sa  literară scrisă în perioada 193-1989 şi lansarea acestuia la Târgul Internaţionl de carte GAUDEAMUS, Bucureşti, sâmbătă, 23 noiembrie 2013, ora 13.00.

Printre cei prezenţi la eveniment, în mare parte oameni din lumea cărţii-scriitori, critici literari, editori, artişti grafici, bibliotecari – am remarcat persoane cunoscute publicului, obişnuiţi ai evenimentelor editoriale: Nicolae Georgescu cu soţia, Doina Rizea, Cleopatra Lorinţiu, Lucian Gruia, Elisabeta Iosif, Florin Grigoriu., Mircea Radu Iacoban, Constantin Dumitru, etc, dar şi vizitatori obişnuiţi ai târgului de carte, opriţi cu interes la această lansare.

La invitaţia d-nei Mariana Brăescu cei care au dorit au vorbit, în limita timpului disponibil, despre criticul literar Artur Silvestri, despre importanţa operei, a ideilor, concepţiilor sale, despre epoca în care a scris;  în încheiere, toţi participanţii au primit cărţile cadou, însoţite de autografe. Astfel a fost comemorat literar Artur Silvestri la 5 ani de la plecarea departe, aşa  cum şi-a dorit, prin cărţi:

Mariana Brăescu: Bună ziua tuturor! Bine aţi venit! Ca de fiecare dată când apare o nouă carte pe care Artur a scris-o cu ani în urmă este o bucurie pentru mine şi în acelaşi timp am sentimentul că îmi îndeplinesc o datorie pentru că aşa cum el spunea şi cum am scris pe crucea de la Mânăstirea Pasărea „cărţile se vor citi şi pe mine mă vor pomeni şi astfel nu voi muri de tot”. Sper să fie şi acesta un pas spre ceea ce orice scriitor îşi doreşte, un pic de nemurire atunci când e plecat dintre noi.

Este Critica criticii literare vol II,  pe care îl lansăm astăzi. Este uşor de înţeles şi continuă ceea ce a început cu primul volum. Este interesant felul în care Artur a scris – pentru cei care cunosc, ca să spun aşa, meandrele vieţii literare, este interesant faptul că deşi conţine critica pe care a exersat-o pe parcursul a douăzeci de ani, pare o carte scrisă de la A la Z, cu o mare cursivitate. Aceasta demonstrează unitatea ideilor, a perspectivei, maturitatea literară şi filozofică pe care a avut-o încă de foarte tânăr. Reamintesc că tot ce a scris în materie de critică a scris înainte de a avea 40 de ani – 35 doar! Important este să citim cartea.

Din culisele acestei opere de restituire vreau să reamintesc că la fel ca şi la primul volum titlul reprezintă exact titlul articolului sau al cronicii aşa cum a apărut în diferite reviste literare ale vremii iar subtitlul (cu litere mai mici) reprezintă o completare redacţională care explică despre ce autor este vorba sau tema pentru că normal, atunci când o cronică făcea parte dintr-o revistă ea se integra sau se înţelegea mai uşor în supratitlurile sau în titlurile rubricilor revistei literare respective.

În acelaşi timp o parte – acolo unde s-a restituit, unde s-a putut restitui – am adăugat la ceea ce a fost publicat acea parte a manuscrisului care din motive diverse, cele mai adesea fiind de cenzură, au fost tăiate. În acest sens am ataşat pentru  ilustrare chiar un facsimil care arată exact despre ce e vorba. O parte este exact cum a apărut iar o altă parte, partea haşurată, este cea care a dispărut din articol şi pe care din fericire am putut s-o adăugăm reconstituind.

Voi vorbi puţin nu numai pentru că aş vrea să vorbească mai mult această carte dar aş ruga în această zi, trei oameni care au exersat literatura sub diverse forme în această perioadă: doamna Cleopatra Lorinţiu, poetă, aşa cum este cunoscută după ce s-a lansat  în poezie , deşi a scris şi proză – chiar astăzi lansează o carte şi trebuie s-o felicităm şi să îi urăm succes. Este şi realizatoare TV, s-a manifestat foarte interesant şi foarte pregnant şi în diplomaţie; dDomnul Nicolae Georgescu, care în afară de faptul că e o personalitate cunoscută în critica literară, profesor universitar, a fost coleg cu Artur; de asemenea, din întâmplare şi din fericire, domnul Mircea Radu Iacoban, cunoscut dramaturg, cunoscut scriitor care se află aici şi pe care l-am rugat să ne spună mai ales despre epocă pentru că este foarte important ceea ce s-a scris dar este şi mai bine înţeles atunci când se cunoaşte montura literară a epocii, epoca.

Ne vom bucura de fiecare dintre aceste mărturii. Vă mulţumesc.

Cleopatra Lorinţiu: Bun găsit prietenilor noştri! Suntem un fel de club, un fel de Fun club Artur Silvestri. Din fericire am fost acelaşi Fun club şi înainte de tragica lui dispariţie, adică suntem prietenii dinainte care am rămas prietenii de după. Asta mi se pare important.

Continuă seria restituirilor Artur Silvestri graţie eforturilor uriaşe pe care Mariana Brăescu le depune alături de Teodora Mîndru, care practic a stat prin biblioteci ore şi zile şi ani muncind cu multă devoţiune şi punând tot sufletul ei, toată inteligenţa ei, toată obiectivitatea şi toată dorinţa de a face o treabă ca lumea. În ceea ce mă priveşte probabil că ştiţi că am publicat o carte  despre Artur Silvestri. Din cauza asta poate îmi e puţin mai greu să mai adun acum în câteva cuvinte lucruri pe care le-am gândit, le-am simţit şi le-am aşternut pe hârtie.

În ultimul număr al ziarului Zaman de care mă ocup, sunt redactor şef acolo, am publicat un articol dedicat lui Artur  pe care l-am intitulat Artur Silvestri. Un cărturar de profunzime, un generos imaginativ, un scriitor cu vocaţie de umanist. Şi am pus accentul încă o dată pe diversitatea operei lui, pe soliditatea operei lui, pe dragul lui de literatură. Iubirea lui de literatură este enormă. Ea se vede şi în volumul pe care îl lansăm astăzi pentru că este volumul din perioada criticului fervent, criticului care ardea la 1000 de volţi în redacţia din care văd puţină lume aici dar văd pe cine trebuie. Mai precis pe domnul Nicolae Georgescu. Noi suntem legaţi de epoca aceea, suntem legaţi de reperele importante valorice ale acelei epoci nu într-un soi de nostalgie tâmpită de – cum să spun? – de oameni bătrâni ci ca semn de respect pentru lucrurile de profunzime care s-au scris, s-au publicat şi s-au gândit atunci. Cu timpul lucrurile se vor decanta, se vor reevalua şi multe dintre judecăţile de valoare aiurite care circulă astăzi prin ziare şi reviste eu cred că vor fi reevaluate şi că cultura română – nu ştiu ce zice Mircea Radu Iacoban; poate că-mi dă dreptate, poate că nu – la un moment dat va redeveni solidă şi într-un anume fel respectuoasă faţă de anumite lucruri pe care acum le ia în derizoriu.

Îmi cer scuze dar n-am să pot să rămân la această lansare. Este prima oară când plec înainte ca o lansare de carte Artur Silvestri să se termine din cauza faptului că am propria mea lansare în douăzeci de minute sau într-o jumătate de oră la standul editurii Eikon dar vreau să-mi permiteţi o singură frază să citesc din acest articol pentru că n-aş fi în stare să mă concentrez şi să spun ceva poate mai cald şi mai emoţionant decât am scris acum două săptămâni, când am publicat acest text.

Am zis aşa: „Harul şi intuiţia scriitorului s-au aşternut în pagini scrise parcă dintr-o suflare, de nici măcar nu se simte că îndărătul lor există o documentare de vreo treizeci de ani şi sute de nopţi de trudă adâncă. De fapt, acesta e marele secret al literaturii: să pară că e scrisă uşor”.

Vă mulţumesc şi felicitări încă o dată celor care au muncit pentru această carte.

 Nicolae Georgescu: Acuma trebuie să vă spun că mă simt şi eu ca în familie, ca între prieteni, e normal. În orice caz am fost coleg cu Artur în acelaşi birou al aceleiaşi redacţii mai mulţi ani de zile, vreo nouă, zece ani de zile. Am fost frământaţi de idei comune, de mă rog, proiecte, programe comune. Acum când privesc în urmă îmi dau seama că da, cine a spus că destinul culturii române este periodicul, este ziarul, este revista, a avut dreptate. Proporţia dintre ziar şi carte în cultura română este cam cea a icebergului, gheţarul acela din care o şeptime stă deasupra apei, se vede, şi restul stă dedesubt, sub apă. Cam aceasta este relaţia dintre ziar şi carte. Cartea în cultura română e o bucurie, e un moment de răgaz, e un lux, e o îngăduinţă cum a fost pe vremea noastră.

Artur Silvestri scria şi pentru timpul lui, deci pentru orizontalitate – pentru sincronia aceasta relaţională – critic de întâmpinare, critic de atragere a atenţiei asupra unor valori sau a unor dezbateri. În acelaşi timp însă avea şi intuiţia aceasta a trecerii dincolo de timp. Adică scria şi pentru ca să rămână. Era foarte îngăduitor cu vremea sa, dar în acelaşi timp categoric cu sine însuşi. El nu îşi permitea să transforme – cum să vă spun? –  să lase valul timpului să-l transforme în spumă adică să se şi ardă cenuşa după ce ai rămas. Lăsa valul şi trecea prin el mai departe în construcţie. Cărţile lui deci nu sunt de complezenţă, nu sunt de laudă, nu sunt de „bravosire” – cum se spunea pe vremuri pe vremuri „hai să mai bravosim şi noi pe cutare sau pe cutare” – cărţile lui sunt de angajare profundă, acesta este cuvântul, în destinele culturale, în ceea ce a fost şi în ceea ce va fi cultura română. Privea întotdeauna către viitor. Avea în vedere reformulări ale curentelor literare româneşti de pildă. Era conştient ca noi toţi că nu putem să opunem, nu putem să facem palier cu palier cultura occidentală. Nu putem să oferim unui clasicism francez un clasicism românesc care e posterior. De-abia înspre romantism noi am prins din urmă curentele. Dar în acelaşi timp căuta elemente de clasicism, de baroc, de renaştere în cultura română pentru ca să le ofere spre comparaţie. Era un pasionat al istoriei literaturii române, mai ales al istoriei literaturii române vechi, un pasionat al ideilor.

Această critică a criticii poate servi drept model sau îndreptar privind ideile care s-au dezbătut în acel ultim deceniu comunist în care ne-am desfăşurat activitatea. Câtă mişcare de idei a fost atunci! Ştiu şi eu?! Imagologia lui Alexandru Duţu, Artur Silvestri o preia din zbor, colaborează cu autorul, insistă asupra importanţei ştiinţei ca atare, merge pe urmele lui Nicolae Iorga, scriitor român despre Ţările Române, realizează chiar anchete cu ultimii reprezentanţi ai Şcolii lui Nicolae Iorga – Maria Holban, de pildă. Deci priveşte lucrurile cu acea seriozitate care le instituie. Asemenea cărţi ar fi putut să treacă drept o curiozitate, precum Artur Silvestri – a fost un front de fapt, nu numai el – dar el primul, în ordinea cronologică şi el angaja tema. Deci critici precum Artur Silvestri ancorează tema şi o pune la lucru….. Când se va face recapitularea acelei lumi se va vedea că toate ideile mari, importante trec prin opera lui Artur Silvestri.

Protocronismul, aşa cum a fost gândit de Paul Anghel, de Edgar Papu, de Mihai Ungheanu, de Ilie Purcaru, de Artur Silvestri. Şi astăzi protocronismul este confiscat în sfera politică şi va fi întotdeauna un prilej de mândrie, de exagerare, de exacerbare a imaginii. Însă protocronismul acela care însemna comparaţie strictă cu restul, deci comparaţie prin disociere nu numai prin asociere, deci nu numai ceea ce seamănă este important ci şi ceea ce nu seamănă, ceea ce este specific. Această muncă care va fi întotdeauna necesară unei culturi ca s-o individualizeze şi care porneşte de fapt din teoria specificului naţional al lui Ibrăileanu şi din toată perioada interbelică – Rădulescu-Motru. Această dezbatere de idei pe tema protocronismului o găsim la Artur Silvestri exprimată limpede deci fără conotaţii politice. Şi o găsim ca un pachet de idei. Altfel monografiile pe care le face el cărţilor, micromonografii ale cărţilor care au apărut în actualitate în momentele respective sunt exemplare şi ele vor deveni şi mă rog, sunt în felul lor canonice pentru că poţi să scrii astăzi despre Alexandru Duţu dar ce s-a scris atunci despre el, în momentul în care a apărut cartea are mult mai mare valoare, înseamnă sincronizarea cu momentul creaţiei, creaţia şi receptarea ei imediată. Astăzi îl poţi clasifica atunci însă, l-ai trăit. Sau despre atâţi şi atâţi autori… Vreau să vă spun că până la urmă un punct de vedere enciclopedic – o enciclopedie nu înseamnă istorie. Noi trăim în obsesia cronografului. O naţiune se defineşte prin instituţii în primul rând. Nu înseamnă neapărat steag – înseamnă şi steagul, revoluţia unui popor, mă rog dar ea se defineşte prin instituţii. Printre aceste instituţii cea mai importantă pentru secolele IX – XX devine enciclopedia. Deci o naţiune puternică, sănătoasă, viguroasă trebuie să aibă enciclopedia ei, adică propriul ei punct de vedere enciclopedic, pus alfabetic, despre lume, despre istorie şi lume. Noi ne integrăm în Europa nu de la om la om, ne integăm prin instituţii, tubulaturile instituţiei sunt cele care fac, care reuşesc podul. Ori podul enciclopedic nu există din punctul nostru de vedere. Nu putem să comunicăm enciclopedic. Astea sunt discuţii pe care le aveam şi pe care le-am dezbătut şi ce spune Artur în Critica criticii acestea sunt doar preparative pentru asemenea întreprindere urieşească care încă nu există.

Eu felicit editorii, felicit familia că întreţine flacăra vie a lui Artur Silvestri. Programele lui trebuie regăsite, preluate şi duse mai departe pentru că sunt programe foarte, foarte importante.      Într-un asemenea program academic îşi va găsi locul şi Artur Silvestri pentru că o enciclopedie nu poate să evite adevărul, nu poate să-l ascundă! La litera A trebuie să ai cine a fost A, la litera B cine a fost B, la litera S cine a fost S. Deci nu poate să mai ascundă adevărul şi nu-l poate distorsiona pentru că trebuie să fie ăla care există! Istoriile da. Istoriile sunt autotelice în felul lor. Pornesc din autor, se sfârşesc în autor, sunt selective, iei ce-ţi convine. Noi suntem experţi în istorii, toţi criticii literari au istoriile lor, care de care mai groase – aţi văzut – însă o enciclopedie nu există.

Punctul de vedere arturian acesta este: enciclopedic.

Vă mulţumesc.

Mihai Radu Iacoban:Doamnelor şi domnilor, eu mă aflu aici în calitate de simplu vizitator şi trecând am văzut acest panou pe care se află numele lui Artur Silvestri, un om pe care l-am preţuit şi un scriitor, un autor pe care l-am citit cu interes întotdeauna.

Mariana Brăescu zicem-a invitat  să spun câteva cuvinte despre epocă. Da. O să încerc să spun din punctul de vedere al cărţii. Ne aflăm într-un adevărat imperiu al cărţii. Eu am fost zece ani editor în acea epocă. Erau pe atunci, în afara Bucureştiului, doar două edituri în ţară. Dacia la Cluj şi Junimea la Iaşi. Eu am fost director la Iaşi. Vă asigur că acolo şi nu numai acolo au apărut foarte multe cărţi importante, extrem de importante care vor rămâne în cultura română dar trecând prin preajma unei asemenea bogăţii de cărţi, sigur că am fost tentat să încerc unele comparaţii.    Invidiez cartea de astăzi pentru că poate să apară într-un evantai nesfârşit aproape  de titluri. În paranteză fie spus măcar un sfert din titluri ar fi putut foarte bine să nu fi apărut, dar asta e altceva. Dintr-un alt punct de vedere compătimesc cartea. O invidiez pentru posibilitatea pe care o are astăzi de a apărea necenzurată, fără oprelişti, la iniţiativa oricui – ceea ce am visat cu toţii şi nu credeam, cel puţin generaţia mea nu credea că o să se întâmple. Şi o compătimesc din alt punct de vedere. Un raport s-a inversat faţă de vremea pe care zice Mariana s-o evoc. Raportul dintre numărul de titluri şi tirajul total. Pe atunci apăreau titluri puţine în tiraje mari. Eu am tipărit cărţi ale lui Nichita Stănescu, de poezie, în 32.000 de exemplare, ale lui Marin Sorescu în 38.000 de exemplare. Am tipărit Bunavestire a lui Breban în 120.000 de exemplare iar acum văd că se practică tirajul de 200, 300, 500 de exemplare considerat mulţumitor. Sunt oarecum îngrijorat privind această mare bogăţie de carte cu privire la destinul cărţii. Vedeţi dumneavoastră? În biologie funcţionează o regulă: extensia precede extincţia. Când o specie este pe cale de dispariţie are mai întâi un moment de extensie. Nu cumva ne aflăm oare în acel moment de extensie al cărţii tipărite, cum o vedem noi pe hârtie care precede cumva extincţia cărţii în favoarea cărţii electronice? S-ar putea ca din păcate aşa să fie. Cartea electronică nu este ceea ce crede lumea, adică o carte pe ecranul unui monitor sau al unui televizor. Cartea electronică poate fi citită şi de analfabeţi pentru că îţi alegi pe un buton care actor anume doreşti să îţi citească cartea respectivă. Ai cartea cu pricina, ai ambianţa sonoră, ai imagini adiacente care însoţesc lectura şi, „ pour la bonne bouche” poţi să aranjezi finalul aşa cum îţi place ţie. Nu mai moare personajul principal, se mărită şi pleacă în insulele Fiji. Sper să fie o îngrijorare fără temei pentru că nu poate exista cultură fără să existe carte.

Eu cam atât am avut să vă spun. Mă bucur că sunt în compania domnului Georgescu care este unul dintre remarcabilii eminescologi ai românilor nu numai de acum ci aş zice dintotdeauna.Urmăresc de departe, de la Iaşi adică, eforturile pe care Mariana le face pentru perpetuarea memoriei lui Artur Silvestri. E bine ce face, e frumos ce face şi o felicit pentru asta iar dumneavoastră vă mulţumesc.

Mariana Brăescu: Mulţumesc foarte mult. În încheierea invitat  vreau  să anunţ următoarele apariţii. Pregătim patru volume de critica poeziei. Trei dintre acestea sunt alcătuite din articole publicate de Artur Silvestri în presa literară a vremii, iar cel de-al patrulea volum e format din texte inedite, manuscrise care n-au văzut lumina tiparului până acum.

Vor apărea în martie 2014, când va fi aniversarea zilei de naştere a lui Artur. Acum e momentul să spun că se împlinesc la 30 noiembrie cinci ani de când Artur a plecat dintre noi. Sâmbătă la Mânăstirea Pasărea vom avea pomenirea creştinească, iar restul detaliilor  despre participare le veţi primi la fel, pe internet.

Mulţumesc frumos pentru participare tuturor! Volumele I şi II, Critica criticii literare de Artur Silvestri sunt aici şi bineînţeles pentru el, ca întotdeauna, sunt gratuite pentru toţi cei care doresc să le citească..

Mulţumesc frumos.

 

Elisabeta Iosif – „Destin şi premoniţie“

Artur Silvestri a avut acel har de a-şi prevedea soarta, de a şti dinainte ce i-a fost ursit. Simţea care va fi destinul său, ca o fatalitate. „Există opera vizibilă, alcătuită din zeci de cărţi şi câteva studii şi, prin urmare, nu va mai fi loc pentru opera „indefinită”… de câteva ori mai întinsă şi, de fapt, constituie materia cu greutate, ce s-a definit dar nu s-a încheiat şi nu a căpătat forma finală”. Îmi mărturisea toate acestea şi multe alte idei importante, pe care acum le descifrez altfel, într-un interviu de o oră, pe care i l-am luat, pentru Radiodifuziunea Română, la începutul acestui secol. Ca la lăsarea unei cortine, lucru ce atunci nu l-am luat în seamă, la sfârşitul dialogului nostru, (era cu câţiva ani înainte să treacă în nefiinţă, în 2008), a spus „ceva”, ca o premoniţie: „Acum, când asfinţitul vieţii se arată, privesc înapoi şi îmi dau seama că, de fapt, această mână nevăzută le-a condus pe toate într-o privire ce poate că, vreodată, va transforma viaţa într-un destin” (interviu publicat şi în volumul Nu suntem singuri, Editura Carpathia Press, Bucureşti, 2006)  >>>>>

Cuvinte neterminate pe hârtie şi cărţi care nu au căpătat forma finală înainte de a se înălţa la ceruri (30 noiembrie, 2008 – în 2013, cinci ani fără acela care a fost „o fiinţă îngândurată”) au prins contur în ultimii ani. Ele au „răsărit”, graţie acelora care l-au iubit, l-au apreciat, pentru a nu deveni „istorie mută”. Închei cu acel obsedant gând al morţii, apărut încă din 1985, în revista Luceafărul: „…Prin creaţie, fiinţa părelnică a biruit moartea. Îmi zic toate acestea deşi ştiu că nimic, nici chiar acest gând, nu înlătură ireparabilul morţii unui scriitor.

Un scriitor, adică o fiinţă îngândurată”.

La 19 martie 2013 ARTUR SILVESTRI AR FI ÎMPLINIT 60 DE ANI

În această zi, Mariana Brăescu Silvestri și Fundația ARTUR SILVESTRI l-au sărbătorit prin lansarea celor două cărți ale sale:

„Critica criticii literare vol.I” şi „La beauté du monde connu. Jours inoubliables”

Evenimentul editorial a fost organizat în colaborare cu Librăria „Mihail Sadoveanu” din București, condusă de doamna directoare Georgeta Munteanu

Au fost prezenți mulți scriitori și critici literari (între care foști colegi ai lui Artur Silvestri la Luceafărul și la alte reviste literare, jurnaliști, reprezentanți ai bibliotecilor și altor instituții de cultură, cititori iubitori de literatură bună; menționăm doar câteva din numele cele mai cunoscute în lumea literară: Nicolae Georgescu, Cleopatra Lorinţiu, Carolina Ilica, Dan Zamfirescu, Sorin Preda, Radu Cârneci, Cristian Neagu, Lucian Gruia, Carmen Pesantes, Ioana Stuparu, Mihai Ogrinji, Nencescu, Theodor Răpan, Vasile Cercel (graficianul care a ilustrat albumul „La beauté du monde connu”) și, desigur, echipa editurii Carpthia, care a ediat volumele lansate, în cadrul proiectului editorial coordonat de de d-na Mariana Brăescu Silvestri.

Mulți dintre cei menționați au luat cuvântul, vorbind despre reputatul critic, colegul, prietenul Artur Silvestri, dar tonul discutiilor interesante, dar și emoționante, l-a dat d-na Mariana Brăescu Silvestri, care a explicat că cel mai frumos cadou, cel mai frumos omagiu adus lui Artur Silvestri, este să-i apară cărțile, să fie citit, discutate.

Iată extrase din expunerile celor prezenți:

Mariana Brăescu: Bună ziua tuturor, încă o dată dacă nu am făcut-o pentru fiecare separat. Mă bucur că suntem aici. Astăzi Artur ar fi împlinit 60 de ani. Spun mă bucur că suntem aici şi regret că nu suntem cu el. Regret mult, vă imaginaţi. Cum religia lui era cartea, cel mai important lucru şi cel mai mare cadou şi cea mai mare preţuire este să fi întâmpinat ziua lui cu o carte. Şi pentru cei care îl preţuiesc, care l-au cunoscut, cu care a fost prieten, cea mai mare preţuire este să citească măcar câteva pagini, să-şi amintească de el şi să vorbească aşa cum se întâmplă acum. Vin în faţa dumneavoastră cu două cărţi, deja ştiţi. Una este Critica criticii literare, vol.I, carte care vorbeşte despre ce a însemnat Artur Silvestri în critica literară a anilor ‘73–’88. Despre carte, despre felul în care a fost întocmită va vorbi cel mai mult doamna Teodora Mîndru care este, ca întotdeauna, cercetătorul în opera lui Artur Silvestri şi editorul său. A doua carte o cunoaşteţi din versiunea în limba română – Frumuseţea lumii cunoscute. Zile de neuitat, acum are o versiune în limba franceză – La beauté du monde connu. Jours inoubliables. El a început-o în Franţa aşa încât e aproape normal să aibă şi o versiune în limba franceză.

Mă bucur să salut aici şi pe graficianul Vasile Cercel care a ilustrat cartea şi care a adus şi câteva dintre ilustraţii înrămate frumos. O să avem un eveniment separat pentru lansarea acestor opere de artă care însoţesc o operă literară şi de suflet care înseamnă acest jurnal.

Mă voi referi la cartea care se lansează în premieră astăzi, Critica criticii literare, vol.I. Mă voi referi de fapt nu la carte, ci la ceea ce a însemnat un critic literar în epocă. Suntem aproape toţi apropiați ca vârstă, persoane care cunoaştem ce a însemnat perioada culturală şi literară dinainte de ’89 şi suntem desigur persoane care apreciem şi foarte mulţi cu dreptate suntem nostalgici pentru importanţa pe care literatura şi cultura o aveau în acea perioadă. Noi nu suntem nostalgici pentru tot, dar pentru importanţa, pentru respectul, pentru efervescenţa culturală a epocii, cred că merităm să fim dacă nu nostalgici măcar recunoscători că am putut să trăim o asemenea epocă cu toate dificultăţile sale. Artur Silvestri ca scriitor şi critic literar le-a trăit din plin aceste dificultăţi. Am explicat în carte că această carte nu reprezintă un proiect, o structură şi apoi a fost scrisă aşa cum se întâmplă, cum se poate întâmpla cu o istorie a literaturii, aşa cum se poate întâmpla cu o carte despre doctrine, despre un autor şi aşa mai departe. Ea exprimă parţial ceea ce un critic literar de primă linie, cum era Artur, un critic literar foarte tânăr – cartea cuprinde articole din anii 1973 – 1988 – deci un critic literar foarte tânăr dar foarte activ şi o spadă foarte ascuţită în epocă, deci exprimă ideile, ideologia mai bine spus, atitudinea, stilul şi evident este o pagină din cronica actualităţii literare a epocii. >>>>>

Teodora Mîndru: Sunt onorată să vorbesc în faţa dumneavoastră şi sunt onorată de această misiune pe care o am, de participarea mea la acest proiect editorial care – mă gândeam acum – că a început în primăvara anului 2009, aici la Librăria “Mihail Sadoveanu” unde lansam, primele două cărţi: In memoriam Artur Silvestri. Mărturii tulburătoare şi acest jurnal minunat al lui Artur Silvestri, Frumusețea lumii cunoscute. Zile de neuitat, în limba română.

Venim astăzi aici cu două cărţi, a douăsprezecea şi a treisprezecea carte din acest proiect, dintre care sunt editări noi şi re-editări ale operei lui Artur Silvestri, iar în ceea ce priveşte partea mea, este a şaptea carte despre Artur Silvestri şi opera sa, pe care o redactez şi editez. De aceea am sentimentul că fac într-adevăr un lucru foarte util pentru cultura română nu numai pentru memoria lui Artur Silvestri. Noi ajutăm ca el să fie în drepturile lui, în locul care i se cuvine în istoria literaturii române şi în contemporaneitate.

Critica criticii literare, vol.I, este a treia carte care valorifică critica literară a lui Artur Silvestri. Primele două cărţi Universul lecturilor fericite şi Portrete literare au pornit după un embrion, o listă de articole pe care dorea Artur Silvestri să le înglobeze în aceste două cărţi cu titlurile alese chiar de el. De atunci am înaintat şi pot să vă spun că împreună cu doamna Maria Anghel şi domnişoara Georgeta Dencu, care sunt principalele mele colaboratoare, am reuşit un lucru foarte important şi anume să trecem în revistă, să citim, să catalogăm, să împărţim pe domenii şi pe dosare tematice cam tot ceea ce a lăsat Artur Silvestri ca manuscris şi ca texte publicate şi identificate în reviste . În partea la care lucrăm acum, vom scoate la lumină critica literară pe genuri literare. Deci Critica criticii literare, este prima secțiune, în 2 volume. Am spus că este poate un titlu mai neobişnuit dar arată exact ceea ce conţine şi anume este critica aplicată asupra criticii literare. Apoi va fi critica prozei şi anume romanul, proza scurtă în diverse specii, pe urmă poezia şi aşa mai departe, ajungem la contribuții la istoria literaturii, la concepţiile lui Artur Silvestri . Deci vor fi încă multe volume de scos de acum înainte, nu pot să spun exact câte. >>>>>

Nicolae Georgescu: Trebuie să încep prin a mulţumi doamnei Mariana Brăescu Silvestri pentru că şi-a adus aminte de toţi prietenii lui Artur Silvestri şi de mine, mulţumesc pentru invitaţie şi spun că mă bucur. Ştiam că primăvara era ziua lui Artur Silvestri…

Altfel, cum să vă spun, cărţile sunt cele mai importante, ceea ce rămâne după noi, scriitorii, cuvântul acesta împietrit sau întipărit. Ele sunt mai importante decât noi. Se pot discuta în sine, nu e nevoie neapărat de autor. Deci cartea e un obiect ce se subiectivează prin fiecare dintre noi în parte, acum sau oricând. Deci cartea este nici vie, nici moartă. Ea există.

Mă bucur că există. Vreau să vă spun, să vă aduc aminte de fapt, sau să vă fac să înţelegeţi că aceste cărţi ale lui Artur Silvestri, ale noastre, ale mele trebuiau să vadă lumina tiparului cum se zice atunci când se făceau. Au fost respinse. An de an a încercat şi Artur, au încercat şi alţi prieteni şi alţi colegi să meargă pe la edituri. Planurile editoriale, chipurile, erau centralizate. Se tăiau odată dintr-o parte, altădată din altă parte. Nu reuşeau deci să se impună prin carte. Revista Luceafărul tocmai asta a fost, o tribună. O tribună de afirmare în sensul verbal al cuvântului, în sensul viu, prezent, parcă se citea cu voce tare. Nu a fost ca de exemplu alte reviste care erau „antecamera” unor edituri. Asta a fost Luceafărul, asta înseamnă critica de primă linie. Înseamnă critica de luptă, critica de ars într-o zi, într-o clipă. Deci, nu i s-a permis să publice cărți. >>>>>

Cleopatra Lorinţiu: Oare eu ce aş putea să vă spun dumneavoastră, celor care l-aţi cunoscut, l-aţi citit şi l-aţi preţuit pe Artur Silvestri? Poate l-aţi cunoscut mult mai mult decât l-am cunoscut eu. Eu l-am cunoscut în 1976. Eram studentă. Artur Silvestri era un foarte tânăr critic. Era sclipitor. Nu semăna cu nimeni ca fel de a fi. Era impetuos. Mie mi s-a părut impertinent. Avea un aer aristocratic, vorbea despre lecturi și locuri despre care eu nici măcar nu îndrăzneam să gândesc. Vorbea despre Veneţia, vorbea despre Paris, vorbea despre Peninsula Iberică, vorbea despre spaţii extraordinare, despre scriitori cu o lejeritate şi cu o cunoştinţă sigură. Era super, super-cosmopolit. Era intransigent. Nu-i plăcea să fie întrerupt, nu-i plăcea să i se dea o replică neargumentată, avea o personalitate deosebită.

Am o fotografie cu el la Cenaclul revistei Luceafărul, în septembrie1976 – ştiu pentru că era ziua mea atunci –se uită încruntat, eram în timpul unei discuţii în care mă contrazicea şi mă făcea praf ca poetă Aurel Dragoş Munteanu. Era o lume în care intram – eu intram – şi eram în anul I de facultate. El era deja un obişnuit al cenaclului revistei Luceafărul.

N-am fost prieteni, Am fost colegi de generaţie, ca să zic aşa. Eu eram colaborator la Luceafărul, aveam cronicile mele, el era deja, din punctul meu de vedere, „pe cai mari”. Era un ferment al lumii care era Luceafărul. Era o lume pe care n-aş mai schimba-o pe nimic. O lume în care literatura conta, în care erau războaie de idei şi scântei care scăpărau, în care fiecare dintre cei care veneau acolo ca redactori, chit că erau redactori cu jumătate de normă sau erau colaboratori ca mine, trăiau literatura cu o fervoare, cu o intensitate, era ca pe viaţă şi pe moarte. >>>>>

Mariana Braescu: Şi eu pot să spun că atunci când s-a întors acasă – a fost fără mine la această înmormântare – s-a întâmplat să-l întâmpin în faţa casei şi mi-a arătat luna. Şi cumva vreau să te completez cu ce ai spus. Doamna Cleopatra Lorinţiu a subliniat diferenţa între cum era Artur şi cum se manifesta critic. Impetuos, impertinent, dur şi cum e poezia acestei cărţi. Şi cumva cele două faţete sunt faţetele personalităţii pentru că în societate era aşa impetuos, dur şi în viaţa noastră, în viaţa mea era ca o poezie…

Dan Zamfirescu: Eu vreau să spun un lucru: Artur s-a bucurat de cel mai mare privilegiu de recunoaştere a valorii în România. A fost urât. Cred că Eminescu şi Nae Ionescu l-au depăşit în ura care s-a manifestat.

Artur a fost simţit în epocă ca o primejdie. Artur a fost perceput ca o primejdie pentru că s-a simţit clar în el omul care a identificat o anumită direcţie care pregătea ceea ce s-a întâmplat în ’89. Nimeni din generaţia noastră n-a simţit atât de puternic ca Artur această primejdie care privea cultura română şi a lovit – şi aici vorbesc de lucrurile lui blânde – apropo de radioul acela, cu mare curaj. El a fost cel care a avut cel mai mare curaj şi mi-aduc aminte de un pamflet teribil, împotriva lui, al unuia dintre artizanii distrugerii României de afară, nu-i dau numele aici, e ştiut. Artur era spaima lor. Problema care a fost este că n-a putut să evite această operaţie dar gloria a fost că i-a speriat cel mai mult dintre toţi. Nici Ungheanu nu-i speria aşa de tare. Ungheanu care avea o figură foarte cruntă dar Artur avea o floretă, pentru că el când lovea, lovea delicat şi mortal. Din cauza aceasta a fost urât foarte, foarte, din cale-afară. Din cauza aceasta va trebui să nu evitaţi toată partea lui de luptă într-un volum pentru că aia îl defineşte perfect. Când mi s-a adus Portrete literare am spus “domnule e cel mai bun portret care mi s-a făcut vreodată”. Artur avea o minte strălucită. Noi am făcut odată o călătorie, împreună, la Piatra-Neamţ şi când Artur vorbea, cât eram eu de vorbăreţ, tăceam. Avea o strălucire, avea o forţă mintală excepţională. Cum scria el acolo despre Liviu Rebreanu, spun eu despre el că avea aproape geniu. Băiatul ăsta avea o scânteie de geniu. Fără discutie, incontestabil. >>>>>

Cristian Neagu: Ţin să vă salut pe toţi cu respect. Am fost provocat de antevorbitorii mei. Mi-au servit câteva amintiri şi o să încep cu colega noastră, Cleopatra. Artur în 1976 o cunoştea, eu la rândul meu am cunoscut-o în 1978, la Buftea, ca unul dintre tinerele condeie ale lui Tudor Opriş. Contrar părerii colegei noastre, la mine Artur a venit zâmbind. Atinsesem subiectul aromânilor. Noi zâmbind am stat circa un sfert de oră de vorbă. Mult mai târziu, în 1986, eu purtând căldura palmei lui Adrian Păunescu pe creştet, mi-a dat prin cap să-l depăşesc eu şi să iau atitudine cu sângele fierbinte şi o dădusem în bucluc. Îl chemase pe, Dumnezeu să-l ierte, maestrul Constantin Dulea. Ştiţi cine era. Ce-i cu ăsta? O băgasem pe mânecă rău. Încă o dată în redacţia Luceafărului am văzut acelaşi chip. Auzise. A zâmbit.

Referitor la Artur interesant este un lucru despre care nu spun că nu l-aţi depistat dumneavoastră dar nu l-aţi spus direct. Artur avea un fler de a merge în cotlonul neumblat şi acolo să descopere valoarea, diamantul, pepita de aur. Chestia asta este senzaţională. Aici lucrează divinitatea, dacă vreţi. Şi acest har divin împletit cu studiul extraordinar de profund rezultă personalitatea regretatului Artur Silvestri. Într-adevăr tăişurile, frecuşurile, discuțiile contradictorii erau prezente în epocă; să nu uităm că Şerban Cioculescu dădea de pământ cu Tudor Arghezi, altul dădea de pământ cu Nichita, însă toate aceste lupte erau constructive. Este adevărat, exista şi un alt front, cum spunea doamna Mariana, distructiv, însă lucrurile s-au cernut într-un aşa fel încât astăzi putem afla datorită doamnei Brăescu, toate gândurile, toate profunzimile şi toate nopţile pierdute ale lui Artur, în cărţile de până acum şi în cele care vor urma. Vă mulţumesc frumos.

Radu Cârneci: Aceasta este o sărbătoare. Sunt bucuros şi vă mulţumesc că m-aţi invitat la această întâlnire de suflet ales. L-am cunoscut bine pe Silvestri. N-aş putea spune că mi-a fost un prieten foarte apropiat. Eu eram mai în vârstă, el mult mai tânăr, dar a scris de câteva ori excepţional despre cărţile mele şi îi rămân recunoscător pentru totdeauna. M-a citit bine. Sufleteşte m-a înţeles şi s-a exprimat. Tot ce aţi spus dumneavoastră aici mi l-a recompus, mi l-a redesenat pe acest om deosebit, plin de sentiment românesc, moral, creştin şi de mare frumuseţe. I-am citit multe cărţi pe care dumneavoastră i le-aţi editat dar şi pe cele pe care mi le-a dat când era încă în viaţă. Om deosebit, un caracter de care avem nevoie. Avem foarte multă nevoie de asemenea oameni şi tot ce aţi spus dumneavoastră aici este ca o încununare a acestei personalităţi. Această amintire întotdeauna mă înfloreşte şi vă doresc să fiţi mereu aşa.

Teodora Mîndru: Eu doar atât vreau să spun: că tot ceea ce aţi discutat dumneavoastră atât de frumos şi interesant pentru mine şi sper pentru toţi cei de faţă, confirmă această aserţiune a lui Artur Silvestri: “A face critică este, de altfel, în ciuda oricăror limite obiective, a exprima deplin un eu adânc personal.”

Despre acel eu adânc personal al lui Artur Silvestri aţi vorbit dumneavoastră aici. Vă mulţumesc.

Lucian Gruia: În Portrete literare, într-un capitol, Artur Silvestri spunea că orice întâlnire a scriitorului cu cititorii stă sub semnul unui miracol, în dublu sens, pentru că amândoi sunt câştigaţi, atât cititorul care este înălţat sufleteşte cât şi scriitorul care are emoţia transmiterii mesajului către cititor. Dar sub semnul miraculosului stă şi scrierea unei cărţi, editarea, receptarea şi mai ales recenzia pe care o face criticul. Deci actul critic asupra unei cărţi este şi acesta sub semnul miracolului. Cum văd eu relaţia pe care o face criticul cu autorul? O văd sub semnul mitului lui Narcis. Pentru că scriitorul este Narcisul care vrea să fie reflectat frumos în recenzia care este fântâna care îi reflectă chipul. Dar criticul nu reflectă exact chipul autorului. Criticul este ca şi nimfa care îi modifică figura. Dacă este un critic răuvoitor sau foarte subiectiv, atunci în locul autorului, în fântână, apare chipul criticului. Sau dacă vrea să-l pulverizeze, apar numai nişte cioburi. Pe când un critic adevărat face ca în fântână să apară chipul scriitorului. Şi aici mai mult sau mai puţin exact. >>>>>

Mariana Brăescu: Mulţumim frumos. Am sentimentul cu adevărat că îl sărbătorim astăzi pe Artur, la 60 de ani de la naştere, aşa cum şi-ar fi dorit. Cu cărţi, cu evocarea momentelor literare şi culturale din viaţă, cu prieteni literari care au preţuit omul şi evident scriitorul, cu prieteni care nu l-au uitat de patru ani şi ceva, de când a plecat dintre noi şi care aproape de fiecare dată, mulţi din această sală, sunt prezenţi, cu o librărie sau un centru de librării care are întâmplător şaizeci de ani de existență cu dragoste de carte, cu doamna directoare Georgeta Munteanu care este pentru a doua oară gazda cărţilor pe care le lansăm şi sper că va fi în continuare, şi cu un spaţiu care a primit, a lansat multe cărţi, mulţi autori. Şi, bineînţeles, nu o să uit să mulţumesc în primul rând celor care au vorbit despre Artur Silvestri el şi celor, şi mai ales celor care au ajutat ca aceste cărţi să apară. Deja am vorbit despre doamna Maria Anghel, despre Georgeta Dencu, mulţumesc mult Cleopatrei pentru lectura avant publicare şi consilierea pentru apariţia cărţii în franceză şi îi mulţumesc în general pentru sprijinul pe care ni-l dă pentru posteritatea lui Artur. Şi cel mai mult doamnei Teodora Mîndru care a făcut enorm pentru posteritatea lui. Este cercetătorul operei lui.

Mai spun încă o dată de domnul Vasile Cercel, ilustratorul cărţii şi sper să avem un eveniment în care să fie mai pus în valoare.

Cum este obișnuința noastră, cărțile lansate astăzi vă sunt la dispoziţie.

Astfel s-a încheiat această seară emoționantă și interesantă, plecând ceva mai bogați sufletește și cu cele două volume, oferite cu autograf de d-na Mariana Brăescu.

4 ani de la trista despărțire de Artur Silvestri (30.11.2008)

Acum 4 ani, în noaptea de Sfântul Andrei, a plecat spre cele veşnice Artur Silvestri – un mare om şi un mare scriitor.

Să-i păstrăm amintirea vie, ca moartea să nu fie definitivă.

Soţia,

Mariana Brăescu Silvestri

Lansarea cărții „Portrete literare“ – de Artur Silvestri

în cadrul Târgului Internațional de Carte „GAUDEAMUS, carte de învățătură“ 2012

Duminică, 25 noiembrie 2012, la ora 13, a avut loc unul dintre cele mai interesante evenimente din cadrul Târgului de carte: lansarea volumului de critică „Portrete literare” aparținând lui Artur Silvestri a atras vechi prieteni ai autorului, scriitori, jurnaliști, colaboratori, dar și alți cititori care îl cunosc doar prin intermediul cărților sale, pe care le caută și le apreciază. Printre cei prezenți Dl.Dan Zamfirescu, istoric literar, bizantinolog, teolog, D-na Carmen Pesantes, directoarea Bibliotecii Pedagogice împreună cu colege, poeți și scriitori Baki Ymeri, Elisabeta Iosif, Teodor Răpan, Geo Călugăru, etc.

În deschidere, scriitoarea Mariana Brăescu a vorbit de despre Artur Silvestri și despre talentul cu care a creat nu doar portrete literare ci adevărate „personaje literare” în scrieri pe care le cunoștea de mult, din stadiul de manuscris, sau publicate în diverse reviste și publicatii ale timpului, înainte de 1989 și care dezvăluie nu numai aprecierea competentă și argumentată a criticului, ci și respectul și dragostea acestuia pentru literatură și pentru scriitori. „Cum ştiţi, a spus d-na Mariana Brăescu, joi se vor împlini 4 ani de la trista despărţire. Am făcut ieri pomenirea creştinească aşa cum se face, la Mânăstirea Pasărea, locul său de veci. A fost o zi tristă şi cu lacrimi dar astăzi mi-aş dori să fie o zi a bucuriei pentru că nimic nu l-ar fi bucurat mai mult pe Artur decât o carte publicată. Din păcate n-a avut norocul, n-a avut acest destin, să-și vadă opera publicată în întregime. I-l fac în măsura în care pot eu.”

În continuare, Teodora Mîndru, redactorul cărții, a vorbit despre felul în care s-a constituit volumul „Portrete literare”, din textele selectate de Artur Silvestri și cuprinse în două dosare, „Portrete” și „Panegirice”, cărora li s-au adăugat și alte portrete literare critice semnate de Artur Silvestri în reviste literare sau rămase în manuscris. Identificarea textelor, transcrierea în grafia actuală, tehnoredactarea etc, constituie munca echipei redacționale. Dar coordonarea întregului proiect editorial, foarte ambițios, acela de a publica în întregime opera literară a lui Artur Silvestri, aparține d-nei Mariana Brăescu, care mobilizează, cu o rară determinare și dedicație resurse materiale și umane importante, pentru ca scrierile acestea să nu se piardă, ci să vadă lumina tiparului, să-și întâlnească cititorii și să se împlinească dorința lui Artur Silvestri, care spunea „ cărțile mele se vor citi, iar pe mine mă vor pomeni și astfel nu voi muri de tot ”. Astfel , testamentul lui literar va fi dus la îndeplinire. În pregătire pentru tipar se află acum următoarele două volume de critică literară, care sperăm să-și întâlnească cititorii în scurt timp.

Dl. Dan Zamfirescu, istoric literar, bizantinolog, teolog, a vorbit cu admiratie și căldură despre Artur Silvestri, un mare prieten de idei, de bătălii culturale , despre opera lui și îndeosebi despre volumul de lansare, de care orice Istorie a literaturii române va trebui să țină seama: „Aceste portrete nu sunt numai opera unui strălucit critic şi a unui portretist unic, creator de personaje, singurul creator de personaje în critica românească alături de Călinescu. Eu nu-l pun la egalitate, vreau să vă spun că sunt anumite formule pe care Călinescu le-ar fi invidiat dacă le-ar fi citit, şi-ar fi dorit să le spună el. Dar lecţia noastră, modul în care el a reuşit să facă acest lucru este pentru bătălia noastră de azi, pentru supravieţuirea noastră.

Artur a fost şi a rămas un om viu. Dacă veţi citi această carte veţi spune cu mine că şi Artur a fost atins de aripa geniului”.

În încheiere, toți cei prezenți au primit în dar, de la d-na Mariana Brăescu, volumul „Portrete literare” precum și alte cărți ale lui Artur Silvestri de editarea cărora s-a îngijit.

Lansarea volumului „NU SUNTEM SINGURI“. Convorbiri literare cu Artur Silvestri

Echipa Editurii CARPATHIA – aparţinând Asociaţiei Române pentru Patrimoniu – scriitori, prieteni, jurnalişti, colaboratori la proiectul editorial, au realizat împreună o prezentare interesantă, interactivă, care a atras vizitatorii salonului de carte.

Vă prezentăm în continuare extrase din intervenţiile participanţilor.

Teodora Mîndru: Bună ziua şi bine aţi venit. Ne găsim la un nou eveniment al editurii Carpathia, editură care însoţeşte de trei ani şi jumătate orice manifestare mare editorială din Bucureşti şi din ţară. Suntem la lansarea celei de-a unsprezecea cărţi din proiectul editorial „Artur Silvestri” iniţiat, lansat, susţinut atât prin competenţa cât şi sponsorizare financiară de Mariana Brăescu. 

Doamna Brăescu regretă că nu poate fi acum de faţă fiind plecată în străinătate de o perioadă mai lungă, de mai bine de o lună şi pentru faptul că noi nu am ştiut exact dacă vom termina această carte la timp, dacă această carte ne va fi livrată de tipografie la timp ca s-o putem lansa la Bookfest.  Dar, iată , am reuşit să ajungem la acest eveniment editorial, lansarea volumului  „Nu suntem  singuri” , şi suntem împreună cu vechea prietenă a familiei Mariana Brăescu şi Artur Silvestri, poeta, scriitoarea şi realizatoarea de emisiuni TV binecunoscută dumneavoastră, Cleopatra Lorinţiu. De asemenea, sunt aici trei persoane care au realizat convorbiri cu Artur Silvestri, convorbiri cuprinse în această carte: doamna Elisabeta Iosif, scriitoare, Preşedinta Ligii Scriitorilor Români – filiala Bucureşti şi redactor-şef la revista Cetatea lui Bucur, ultima revistă fondată de Artur Silvestri, d-na Elvira Irşai, prietena noastră discretă, fostă realizatoare de emisiuni la TVR .Este inedit pentru dumneavoastră şi mulţumesc îndeosebi doamnei Veronica Balaj, realizator de emisiuni la Radio România Timişoara, poetă scriitoare, care a venit special din Timişoara ca să fie alături de noi la acest moment, să vorbescă despre Artur Silvestri, să amintească şi să împărtăşească cu noi bucuria acestei clipe.

Ne-am adunat aici împreună cu cei care au contribuit la realizarea cărţii pe care o lansăm astăzi – este vorba despre reeditarea volumului Nu suntem singuri o foarte interesantă carte de convorbiri literare ale lui Artur Silvestri, Şapte convorbiri de azi şi două de altădată cum a numit-o el în subtitlu în prima ediţie şi spun “convorbiri” şi nu interviuri pentru că această carte s-a constituit ca o sumă de convorbiri literare pe care Artur Silvestri le-a avut cu reputaţi jurnalişti, scriitori, reporteri TV si radio. Aceste convorbiri se deosebesc esenţial de acele interviuri standard pe douăzeci de întrebări “ce faceţi, ce culori preferaţi, ce spuneţi despre, ce face familia? „ s.a.m.d.”. Nu au nimic încomun.  >>>>>

Cleopatra Lorinţiu: Bun găsit. Înainte de toate vreau să mulţumesc tuturor confraţilor, prietenilor, scriitorilor care sunt aici. Cred că începem să devenim o familie literară. Ne vedem din timp în timp cu prilejul publicării unor cărţi ale lui Artur Silvestri, fie că este vorba despre reeditări – cum este cazul acum, fie că este vorba despre cărţi scoase la iveală cu un efort deosebit şi cu o acribie şi cu o pasiune rară, iar echipa editurii Carpathia, duce  o muncă ce nu este de invidiat, este o muncă foarte grea pe care eu o respect foarte mult din postura mea de scriitor care poate să-şi ia din când în când diverse libertăţi, citeşte când vrea, citeşte ce vrea, cât vrea şi cum vrea însă ne-a unit la un moment dat acest fenomen pe care l-aş numi fenomenul Artur Silvestri. Ambiţia lui este concretizată în ceva real – ne cunoaştem chiar dacă nu ne cunoaştem întotdeauna după faţă dar ne cunoaştem după scris – el a funcţionat ca motorul declanşator care ne-a pus în relaţie, ne-a spus că “nu suntem singuri” . E foarte optimist titlul ăsta şi când îl pronunţ parcă îmi vine să plâng, e un optimism paradoxal. 

Ambiţia aceasta de a face o reţea literară românească, de a aduna scriitorii laolaltă, de a le da încredere – pentru că mulţi dintre noi eram trişti, abandonaţi sau deznădăjduiţi din diverse motive – ambiţia aceasta de a ne da o lungime de vedere înainte, de a nu ne mai simţi neapărat opresaţi de politici, de rivalităţi şi de acreli literare care din păcate domină de ani şi ani de zile peisajul nostru, ambiţia lui de a întinde o mână către românii care scriu şi care poate de bine sau poate nu de bine au părăsit ţara, pentru că nu e uşor să fii scriitor român, să creezi în limba română să trăieşti numai pentru ea dar să trebuiască să te exprimi în altă parte de lume. Rămâi cu o bucată de suflet prinsă clar în ţâţâna uşii de acasă – de asta sunt absolut sigură oricâtă bunăstare ar exista prin alte părţi. Ambiţia lui deci s-a materializat chiar în faptul că noi suntem acum aici, ne vede de undeva de sus, sunt sigură, şi cred că este mulţumit pentru că – ce ne cerea el?! Ne cerea să îi pomenim pe înaintaşi, să ne aducem aminte de primii scribi ai literaturii, ai scrierii în limba română, să ne aducem aminte de toţi scriitorii, să-i punem în valoare, să trăim literatura – cum să zic? – ca pe marea aventură a vieţii noastre pentru că ăsta este adevărul! De aceea suntem aici toţi prieteni, cunoscuţi sau necunoscuţi – credem în literatură! >>>>>

Elisabeta Iosif: Bună ziua tuturor. Aş vrea în primul rând, înainte să încep să povestesc despre această carte, despre contribuţia la această carte, să felicit întregul colectiv şi mai ales pe Directorul editorial care a ajuns să facă asemenea carte de o eleganţă deosebită, concepţia copertei aparţine doamnei Mariana Brăescu Silvestri.

În volumul Nu suntem singuri se află un fluid, un depozit pentru recâştigarea memoriei colective. Ce poate fi mai frumos şi mai simbolic? Aceasta şi-a dorit şi Artur Silvestri. Să prezinte fapte care au creat istorie, fiind modelul care a adunat documente, să lupte împotriva spiritului nostru risipitor , al românilor care ne caracterizează de fapt pentru că uităm să strângem documente.

Cum ne-am cunoscut? Realizam de patru ani o emisiune la care nu m-am gândit că va dura aproape dublu, o emisiune care se chema Înţelepţii Cetăţii şi vreau să vă mărturisesc că la fel ca într-o carte în care se adunaă mai multe minţi, această emisiune mă aşeza în mijlocul unui torent de înţelepciune colectivă ce venea de foarte de demult. Şi în ceea ce priveşte dialogul meu cu Artur Silvestri, lucrurile au fost în felul următor: colegul meu de facultate, din generaţia denumită de noi “generaţia George Călinescu” venise la această emisiune împreună cu un un poet cunoscut şi un colecţionar de artă deosebit, Bucur Chiriac. Cred că mulţi dintre dumneavoastră îl ştiu. După ce ne-a vorbit despre valoroasele picturi pe care le deţinea dar şi despre valoarea picturii româneşti în concernul european mi-a mărturisit legătura sa de prietenie cu un om de cultură, un scriitor enciclopedist care îi publicase câteva volume de poezie. Nu era nimeni altul decât Artur Silvestri. Învăţătura de înţelepciune, “înţelepţii secreţi ai naţiei” cum le spunea el, acei “Oameni Mari” care se aflau altundeva îl urmărea. >>>>>

Veronica Balaj: Bine v-am găsit la această sărbătoare a cărţii pe care o ţinem împreună. Sunt Veronica Balaj de la Radio Timişoara şi am venit special pentru această întâlnire nu doar pentru faptul că în cartea lansată astăzi, am un interviu realizat cu regretatul om de cultură şi nu numai, Artur Silvestri, cronicar literar, scriitor, istoric şi critic literar, filozof al culturii ci şi pentru faptul că am realizat şi alte interviuri pe calea undelor care, din păcate, nu au fost întotdeauna consemnate. De multe ori, Artur Silvestri intra în direct cu noi în emisiuni şi lucrurile mergeau foarte bine, convingător, captivant şi relevant. Aş vrea doar să mă refer la calitatea Domniei Sale de filozof al culturii, lucru pe care mulţi dintre cei care l-au cunoscut, l-au perceput preferenţial – nu este timpul şi nici cazul acum să trecem în revistă absolut toate elementele dar vreau să punctez faptul care s-a mai spus aici de către doamna Cleopatra Lorinţiu, anume că Domnia Sa a avut mult mai multe paliere filozofice, culturale în care s-a angrenat faptic nu doar teoretic şi a ţinut foarte mult la această idee de conexiune culturală cu ceea ce s-ar putea numi un anume patrimoniu care ne aparţine tuturor, un patrimoniu cultural readus în atenţie însă prin strădaniile Domniei Sale, prin litera scrisă şi încrederea în cuvânt. Iată, cuvântul în diverse forme a făcut legătura între diverse generaţii prin acel flux numit “România Tainică”. Apoi aş vrea doar să subliniez şi să punctez că în cadrul filozofiei Domniei Sale exista o foarte profundă notă de moralitate – moralitate culturală, spirituală, consemnând prin fapte şi printr-un crez de viaţă trecerea prin această lume. Zilele au însemnat Fapte pentru Domnia Sa şi acesta era şi îndemnul paşilor mici pentru a crea ceva care poate deveni un bun colectiv. >>>>>

Teodora Mîndru: Ne pare rău că este timpul atât de scurt doamnă Veronica Balaj dar aţi pus punctul pe idei foarte însemnate şi anume moralitatea, Fapta bună a lui Artur Silvestri şi constanţa în idealurile pe care el le-a afirmat şi le-a susţinut.

Elvira Irşai: Mă bucur să fiu astăzi alături de dumneavoastră când ne reamintim de Artur Silvestri, despre această mare şi puternică personalitate înzestrată, un intelectual rafinat, având o cultură enciclopedică, cu preocupări dintre cele mai diverse, un om care ştia să asculte, să observe, să fie uimit faţă de misterele trecătoarei noastre existenţe, un om care avea o memorie excepţională şi era extrem de riguros în tot ceea ce făcea. Probabil că această rigoare venea din educaţie dar şi din faptul că îşi petrecea foarte mult timp în biblioteci.

“Am fost tot timpul un om de bibliotecă, aceasta fiind un spaţiu al libertăţii absolute, în concepţia mea. Alegi ce vrei, ce te interesează şi ce te defineşte”, îmi mărturisea el.

Vreau să fac o mică spicuire dintr-o scrisoare pe care mi-a trimis-o Domina Sa într-un mic schimb epistolar. Artur Silvestri a încercat să oprească, prin opera sa, clipa şi să o fixeze, undeva, pentru urmaşi, cu convingerea că toate cărţile sale dar şi altele, vor fi citite şi “vor face bine cuiva, cândva, într-un loc oarecare de pe pământ”.  >>>>>

Geo Călugăru: Vă cer îngăduinţa să vă citez două catrene madrigal dedicate memoriei celui care a fost, este şi rămâne pentru noi, Artur Silvestri:

Într-adevăr nu suntem singuri

Un adevăr la care ţin

Şi din care da-vor muguri

Pentru cei ce încă vin.

Dragă Artur, tu ai dreptate /

Gându-ţi curat spre stele suie

Din drumu-ţi drept nu te abate

Din cărţi ţi-ai înălţat statuie.”

Cristian Neagu: Într-o zi din februarie, 2007, la ora 3.00 dimineaţa Artur Silvestri, Dumnezeu să-l ierte, mi-a trimis un e-mail:

“A.S.: Ce faci? Nu dormi? /

C.N.: Nu /

A.S.: Iată. Prin mine, prin dumneata şi prin cei ca noi, naţiunea e trează.”

S-a vorbit aici de întâlniri, interviuri de televiziune, de radio, ş.a.m.d. O chestiune de esenţă – Artur avea o legătură epidermică cu acea perioadă  de istorie şi cultură străveche. Problema este că nimeni nu a sesizat, decât cei care l-au cunoscut mai aproape şi cărora li s-a mărturisit. Diamantul acela de cultură străveche care din păcate deranjează astăzi. Am avut o convorbire interesantă cu George Teleoacă un dacolog extraordinar de bine documentat şi împreună cu el am ajuns la concluzia că Artur Silvestri a dibuit şi a spălat acel diamant oferindu-l şi lăsându-l moştenire nouă. Vă mulţumesc frumos.

Teodora Mîndru: Vă mulţumesc frumos. Îmi pare rău că nu este timp să mai vorbim despre Artur Silvestri şi văd că stând aici ne vin idei, ne vin amintiri şi fiecare poate şi vrea încă să spună câte ceva.

Vreau însă să mulţumesc echipei cu care am lucrat şi care a făcut posibilă şi această întâlnire: lui  Vlad Alexandru Mîndru corector, tehnoredactor, fotograf, Georgeta Dencu, un documentarist care a slujit pas cu pas ideea de a documenta exact şi precis cărşile la care lucrăm bibliotecilor Academiei, Pedagogică, Universitară şi Naţională, care ne-au ajutat foarte mult în documentare şi mulţumesc foarte mult doamnei Maria Anghel, care este sufletul administrativ al organizării acestei acţiuni, al întregului fluid de comunicare dintre dumneavoastră şi organizaţie.

Nu pot să închei înainte de a vorbi puţin despre  proiectul editorial ambiţios, pus în practică sub conducerea Marianei Brăescu >>>>>

 Permiteţi-mi să vă citez esenţa gândului care l-a susţinut atâţia ani în critica sa: “Acum când mă uit înapoi şi privesc miile de pagini ce adunate ar fi însemnat peste zece volume de comentarii despre viaţa cărţilor, înţeleg mai bine decât atunci că nicăieri nu exista vanitatea Marelui Judecător. Şi nici trufia de a emite sentinţe definitive. Am scris mai degrabă în ideea de a încuraja pe scriitor, şi de a-i extrage din ceea ce mi-am închipuit a fi materie pozitivă partea ce ar sluji odată cu trecerea vremii la o lucrare în imperisabil şi, de fapt, la o salvare a numelui şi a creaţiei, oricât de măruntă ori grandioasă ar fi fost. Esenţială nu a fost, aşadar, judecata, ci reazemul”

De aceea şi d-na Mariana Brăescu a considerat că esenţial este, în afară de celelalte proiecte iniţiate de Artur Silvestri, revistele şi altele, a duce la împlinire acest proiect editorial şi noi sperăm ca în în noiembrie, la târgul de toamnă, când se împlinesc patru ani de la plecarea lui Artur Silvestri, să putem să ne prezentăm cu două sau chiar cu trei cărţi din această serie. Să ne ajute Dumnezeu să facem acest lucru!

Vă mulţumesc încă o dată tuturor celor care aţi venit, celor care sunteţi prezenţi şi care ne însoţiţi pe acest drum, pe care, datorită lui lui  Artur Silvestri “nu suntem singuri”.

Vă invităm ca de obicei să primiţi toate cărţile gratuit şi vă dorim să vă bucuraţi de lectură plăcută şi interesantă.

O perspectivă asupra culturii – Biblioteca Natională a României a cuprins opera scriitorului şi criticului literar Artur Silvestri

Dacă orice bibliotecă este o casă a cărţii şi un centru de cultură, Biblioteca Naţională este Templul culturii, iar noul edificiu al acesteia susţine cu onoare această titulatură. Clădirea spaţioasă şi elegantă, arătând şi inspirând respect pentru carte, pentru arte şi alte creaţii culturale, a găzduit în zilele destinate inaugurării manifestarea culturală „O perspectivă asupra culturii- Biblioteca Natională a României”.Era un fapt normal să nu lipsească din acest Templu şi din „perspectiva asupra culturii româneşti” Artur Silvestri, cel pentru care „casa a fost întotdeauna o bibliotecă”, „scrisul era viaţa”, iar îndemnul  primit de la autorii cărţilor ce i-au înseninat zilele şi i-au îndrumat paşii în cultură, de a scrie, la rândul lui, spre binele generaţiilor ce urmează, i-au dat vieţii sale un sens prioritar: acela „de a face să apară încă o carte şi încă una, şi încă una….” aşa cum el însuşi mărturisea.

Artur Silvestri a fost prezent, miercuri, 25 aprilie 2012, în holul central, elegant şi spaţios  al Bibliotecii Naţionale, prin cărţile semnate de el şi cărţile despre el, însumând în total 10 titluri editate (sau reeditate)  de scriitoarea Mariana Brăescu, Preşedinta Asociaţiei Române pentru Patrimoniu şi şi executor testamentar exemplar al unui testament cultural asumat  din propria voinţă şi dorinţă de a pune în valoare opera literară – critică, istorie literară şi culturală, proză – pe care soţul său, plecat mult prea devreme din această lume, nu a reuşit să o scoată la lumina tiparului.

Doamna Mariana Brăescu a deschis prezentarea personalităţii şi operei lui Artur Silvestri,  transmiţând celor prezenţi, semnificaţia emoţionantă  a acestui moment festiv :

„Bună ziua. Bine aţi venit la această sărbătoare a inaugurării noului sediu al Bibliotecii Naţionale şi mie îmi face o mare plăcere şi o mare onoare să pot prezenta cărţile despre şi ale autorului Artur Silvestri, care a fost soţul meu. 

Aş vrea să spun pentru început, pentru cine nu cunoaşte, s-a stins la 55 de ani dar activitatea literară şi-a început-o de foarte tânăr, scriind de la 19 până la 36 de ani. Viaţa ne-a dus şi l-a dus către domenii diferite de activitate şi Asociaţia Română pentru Patrimoniu, aşa cum amintea doamna, a avut un scop nobil, un scop cultural, complex. Aşa cum spune numele avea în vedere patrimoniul cultural românesc, acele valori uitate, ignorate sau încă nedescoperite. În cei trei ani şi câteva luni care s-au scurs după dispariţia sa, scopul meu şi al Asociaţiei a fost să facem pentru el, pentru scrisul lui, ceea ce el a făcut Artur Silvestri pentru alţii şi anume să nu-l lăsăm în uitare, să nu lăsăm ca vremea să pună colbul peste imaginea şi peste scrierile sale şi neapărat peste activitatea sa culturală. Pentru că atunci când vorbim despre operă discutăm despre opera scrisă dar şi despre  înfăptuirile culturale. A nu lăsa să se stingă şi a nu uita actele culturale înseamnă a da un expemplu pentru cei care sunt şi pentru cei care continuă. Pentru că fiecare gest trebuie să ne amintească că suntem datori faţă de cei care au lăsat ceva în urmă, iar atunci când primim de la înaintaşi să ducem mai departe. V-o prezint pe Teodora Mîndru care este editorul tuturor cărţilor şi în acelaşi timp este persoana care a dus înainte revistele culturale online pe care Artur Silvestri le-a creat. A fost un deschizător de drumuri şi în acest loc. Ultima carte se află în tipar, fiind o reeditare de fapt a convorbirilor pe care Artur Silvestri le-a avut cu jurnalişti din diferite generaţii. Cum primul tiraj s-a epuizat, o nouă ediţie este acum în tipar şi ne va sublinia încă o dată nobleţea idealurilor care l-au călăuzit, nobleţea idealurilor pentru care el a luptat şi pe care ni le-a lăsat moştenire. Dau acum cuvântul doamnei Teodora Mîndru care va prezenta cărţile cu care am venit. Vă mulţumesc că aţi venit încă o dată. După acest discurs vom oferi cărţi pentru toată lumea, oricărui dintre dumneavoastră. Dacă doriţi pentru cunoştinţe şi prieteni care nu sunt cu dumneavoastră vă vom oferi cărţi cu mare drag pentru că aşa cum Artur a oferit cărţi lui  şi cărţile altora – la rândul nostru vă oferim cărţile lui. Vă mulţumesc frumos pentru prezenţă.”

Dna Teodora Mîndru   a făcut o prezentare succintă  a cărţilor lui Artur Silvestri şi despre Artur Silvestri şi a activităţii sale culturale:

 „Bună ziua. Bine v-am găsit şi bine ne-am regăsit pentru că în rândurile dumneavoastră observ cu deosebită emoţie prieteni ai noştri, ai lui Artur Silvestri, prieteni ai cărţii, scriitori, oameni de bibliotecă, oameni de carte în general. Al doilea motiv şi mare motiv de emoţie este că suntem în această bibliotecă nouă, acest templu al cărţii şi suntem exact în spaţiul preferat al lui Artur Silvestri care spunea “casa mea a fost întotdeauna o bibliotecă” şi daţi-mi voie să încep chiar cu un citat din Artur Silvestri care spunea: “…biblioteca nu însemna doar cărţi, însemna şi oameni care făceau cărţile din bibliotecă. Acesta este mediul meu, căci eu am fost, prin conformaţie, un om de bibliotecă. De fapt biblioteca este spaţiul libertăţii absolute: alegi ce vrei, ce te interesează şi începi să te defineşti în acest fel”. Este ca un motto pentru o bibliotecă,  moto pe care-l reţin şi care îmi revine în minte întotdeauna când păşesc pragul unei bilioteci. “…spaţiul libertăţii absolute: alegi ce vrei, ce te interesează şi începi să te defineşti în acest fel”. Minunată mi se pare această înţelegere a bibliotecii. 

De aceea cărţile au fost pentru Artur Silvestri în primul rând un dar. Le-a simţit ca un dar de la cei care au scris cărţi apoi au fost o pasiune şi o datorie pe care s-a gândit c-o are pentru urmaşi pentru că aşa cum el a primit un dar pe care l-a preţuit şi l-a valorificat să lase în urma lui ceva, o urmă care să fie de folos celorlalţi. Eu personal sunt nu numai onorată ci şi foarte emoţionată permanent din 2008 de când mă ocup de acest mare şi ambiţios proiect condus de doamna Mariana Brăescu şi aş spune chiar un nou proiect care continuă ceea ce a dorit Artur Silvestri. Să valorifice moştenirea culturală ceea ce face cuvânt cu moştenirea lui, acest mare şantier de cărţi deschise, să impulsioneze pe cei care doresc să citească, să ajute la dezvoltarea minţii, a intelectului a zestrei naţionale de cultură.

Aş vrea să trec în revistă cărţile despre Artur Silvestri şi cărţile lui Artur Silvestri, proza şi critica literară pe care doamna Mariana Brăescu cu echipa din care fac şi eu parte a reuşit să le editeze, să le tipărească să le dea cititorilor din Bucureşti, din întreaga ţară şi din lume – pentru că au fost trimise cărţi la biblioteci ale românilor din lumea largă la scriitori şi critici literari care trăiesc pe alte meridiane.>>>>apasă aici>>>>

Prezentarea operei lui Artur Silvestri a fost continuată de criticul literar Lucian Gruia:

„Bine v-am găsit la această întâlnire unde am să vă spun câteva cuvinte despre proza scriitorului Artur Silvestri. Când am primit cărţile acestea mi s-au părut inedite titlurile acestor cărţi. M-am întrebat ce legătură are „Perpetuum mobile” sau „Apocalypsis cum figuris” cu povestirile din cărţi? Am ajuns la concluzia că legătura o constituie o viziune asupra universului de tip clepsidră. În proza lui Artur Silvestri se întâmplă următorul fenomen: toate povestirile trimit spre metempsihoză, spre lumea de dincolo. În prefeţele pe care le-a făcut Artur Silvestri spunea că i se par nişte întâmplări pe care le-a mai trăit vreodată. Fiind vorba despre metempsihoză atunci cel mai bun simbol este clepsidra. Clepsidra care reprezintă trecerea vieţii din existenţă în nefiinţă iar apoi o nouă reîncarnare. Aşa că „Perpetuum mobile” înseamnă tocmai această existenţă veşnică. Iar „Apocalypsis cum figuris” înseamnă nu numai sfârşitul unei existenţe dar înseamnă şi dezvăluirea unor imagini care exprimă Absolutul. Vă mulţumesc foarte mult.

Publicul participant­ – scriitori, jurnalişti, mulţi bibliotecari şi reprezentanţi ai bibliotecilor din ţară,  elevi de liceu, studenţi, unii, mai vechi cunoscători şi admiratori ai operei lui Artur Silvestri, alţii mai puţin informaţi, doritori să-i citească opera – a fost foarte interesat de prezentare, pe care doar timpul acordat a limitat-o. 

În încheiere, în frumoasa tradiţie „Cărţi în dar” inaugurată de Artur Silvestri şi continuată cu mare generozitate de dna Mariana Brăescu, tuturor participanţilor li s-au oferit cărţile prezentate precum şi volumele de proză . Şi din nou am fost martorii bucuriei celor care plecau cu volumele în braţe, nerăbdători să le citească, să le ducă acasă sau la bibliotecile lor, să împartă cu alţii darul cărţii bucuria cuvântului scris cu har şi înţelepciune.

Astfel a fost  o întâlnire culturală împlinită, într-o perspectivă realistă asupra culturii, în noul Templu al Cărţii – în Biblioteca Naţională.

 Damiana Marcu

Nr. 9/2011

Artur Silvestri comemorat la 3 ani de la plecarea spre eternitate

ARTUR SILVESTRI (19 martie 1953 – 30 noiembrie 2011)

a fost comemorat, la 3 ani de la plecarea spre eternitate, ca persoană şi ca important om de cultură: scriitor, critic literar, istoric şi filosof al culturii

• Pomenirea creştinească

Sâmbătă, 26 noiembrie 2011, la Mânăstirea Pasărea, în biserica mare şi la mormântul lui Artur Silvestri a fost oficiată slujba de pomenire creştinească. Au participat, pe lângă soţia sa, Mariana Brăescu Silvestri, rude, prieteni, scriitori care nu l-au uitat şi cărora timpul, distanţa, starea sănătăţii le-a permis să fie prezenţi şi fizic, nu numai cu gândul la acest moment. Au urmat rugăciunile  de pomenire de la sediul Fundaţiei Artur Silvestri şi al ARP, discuţii, amintiri despre Artur Silvestri şi , bineînţeles, tradiţională masă de pomenire. Dumnezeu să-l odihnească în pace  şi să-l răsplătească în ceruri! a fost gândul tuturor pentru cel plecat spre eternitate.

• Evenimentul literar comemorativ : lansarea volumului Universul lecturilor fericite de Artur Silvestri

Duminică, 27 noiembrie 2011, ora 13, la Târgul de carte  GAUDEAMUS 2011, a  avut loc lansarea primului volum din seria de critică literară publicată de Artur Silvestri în presa literară în perioada 1973- 1989 şi pe care soţia sa, scriitoarea Mariana Brăescu Silvestri o editează acum,  adunată în cărţi.

Astfel, volumul Universul lecturilor fericite, lansat acum, este primul din această serie a fost prezentat chiar de  Mariana Brăescu, care, stăpânindu-şi emoţiile, a vorbit despre  personalitatea şi persoana Artur Silvestri, despre munca, intensa activitate literară, afirmarea sa critică categorică, din tinereţe, în peisajul literar românesc,  despre greutăţile pe care le întâmpina, dar şi despre proiectul unui vast studiu – aproape o istorie literară – în care dorea să integreze cronicile, eseurile, toate articolele de critică literară publicate. Proiect care, din nefericire, a rămas doar un vis, Artur Silvestri fiind lipsit de bucuria de a-şi vedea volumele tipărite. De aceea, a spus Mariana Brăescu, a declanşat acest proiect editorial care debutează cu volumul Universul lecturilor fericite şi se va strădui să-l ducă la capăt împotriva tuturor dificultăţilor, cu toată grija şi responsabilitatea cu care a coordonat şi editarea volumului deja tipărit, cu titlul care fusese ales chiar de autor. Cei prezenţi – scriitori, critici literari, jurnalişti, profesori de literatură, bibliotecari, un grup de elevi, alţi cititori, iubitori de literatură, au răsplătit generos cu aplauze expunerea.

În continuare, Teodora Mîndru, redactorul de carte, a vorbit despre partea tehnică, de lucru efectiv, de procesul îndelung şi dificil de documentare, de identificare şi redare fidelă şi corectă a scrierilor critice ale lui Artur Silvestri şi despre echipa (coordonator administrativ Maria Anghel, coperta- Corina Rezai, documentare Georgeta Dencu şi Cristina Bunea, tehnoredactare şi corectură Mîndru Vlad Alexandru) şi colaboratorii de la bibliotecile publice cu care a lucrat sub coordonarea generală a editorului Mariana Brăescu. Teodora Mîndru a arătat că dificultăţile de documentare au convins-o şi mai mult că singura cale de a pune în legătură specialiştii şi cititorii cu opera critică a lui Artur Silvestri este publicarea cărţilor, ceea ce este un îndemn pentru a munci în continuare în acest proiect.

Înainte de final, o surpriză pentru cei prezenţi a fost scurta prezentare a albumului ARTUR SILVESTRI: Bukuria e botës së njohur, de fapt, albumul– jurnal al lui Artur Silvestri, Frumuseţea lumii cunoscute. Zile de neuitat, tradus în limba albaneză de către poetul Baki Ymeri, ajutat de dr.Lucian Topciu, amândoi fiind prezenti la lansare.

În încheiere, toţi cei prezenţi la lansare au primit în dar, de la d-na Mariana Brăescu, volumul Universul lecturilor fericite, cu autograf personal.

Standul Editurii CARPATHIA a oferit şi dumincă, la fel ca în toate zilele Târgului GAUDEAMUS, cărţi în dar iubitorilor de carte care l-au vizitat.

Emilia Ţuţuianu Dospinescu: „Artur Silvestri, un Străjer al Neamului“

Prin locurile în care arhimandritul Ciprian Zaharia adăpostea în „perioada neagră”  oamenii ce-l slujeau pe Dumnezeu şi care suferiseră prin închisori, a poposit şi una dintre   personalităţile  culturii şi literaturii române – Artur Silvestri.

Specialist în literatură medievală, preocupat de filosofia religiilor, de patrimoniul istorico-religios al patriei, acest neobosit cercetător a cunoscut oameni şi locuri ce au format nucleul meditaţiilor sale în studii, eseuri şi articole ce depăşesc cifre comune – 2000 de articole, 400 studii etc.

Atras de existenţa mănăstirilor, de trecutul lor, de ctitorii lor, de  arhitectura şi de viaţa monahală ce învia şi se stingea între zidurile acelor lăcaşuri, paşii l-au purtat şi prin Moldova.

L-a impresionat mănăstirea Bistriţa, a cărui stareţ era neobositul Ciprian Zaharia. Acestui monument de credinţă şi spiritualitate, ce vine din neguri de ortodoxie, i-a dăruit – aşa cum mărturisea,  o monografie de o mie de pagini. Desigur, o mare prietenie s-a închegat între cei doi dăruitori de credinţă, însuşi Artur Silvestri mărturiseşte despre această scriere:  „într-un fel, această carte  este dedicată chiar lui”…pe care-l consideră că se purta „ca un episcop, ca un voievod…” >>>>

Ionel Marin: „Smerită preţuire pentru Artur SILVESTRI, tainică lumină a României“

A trecut parcă o „veşnicie”, de când inegalabilul Artur SILVESTRI, a păşit pe alte tărâmuri, tulburătoare dar pline de lumină. De trei ani,dela Sf.Andrei suntem mai săraci spiritual, sufleteşte. Domnia sa, cărturar, scriitor, promotor cultural de o rară nobleţe şi înţelepciune, ne-a arătat frumuseţea acestei lumi pământene şi a Creatorului ei.  Adevărata bogăţie nu stă în averi materiale ci în bogăţia faptelor de iubire şi dăruirea faţă de semeni. Maestrul este viu tocmai prin bogăţia spirituală imensă pe care ne-a dăruit-o cu mare dragoste. Este, alături de alte mari personalităţi un titan al culturii, care a pătruns în miezul cuvintelor  şi a zămislit cărţi pline de înţelepciune dragoste şi respect pentru graiul strămoşesc şi neamul acesta mereu încercat de furtunile istoriei. Fiecare dintre Noi, ar vrea, uneori, să oprească sau să dea timpul înapoi, numai că nu putem decât să-l”răscumpăram” prin urmele pe care le lăsăm pe”chipul”său. Timpul, viaţa ne supune mereu la încercări şi examene. Pentru Artur SILVESTRI, viaţa a fost o candelă aprinsă cu iubire, o cale luminoasă spre Împărăţia cerească. Clipa nu priveşte înapoi dar poate deveni ecou frumos. >>>>

Mariana Brăescu: „A fost un proiect, a rămas un vis“

Prefaţă la volumul UNIVERSUL LECTURILOR FERICITE, de Artur Silvestri

Pentru un nume cu autoritatea şi notorietatea lui Artur Silvestri în critica literară românească înainte de 1989 este incredibil că întreaga activitate însumând 17 ani de critică literară s-a încheiat la doar 36 de ani. Cele peste zece mii de pagini apărute în publicaţiile literare şi culturale ale vremii – doctrină, istorie, critică literară – formează opera unui autor tânăr şi foarte tânăr. A fost şi rămâne surprinzător pentru oricine că această tinereţe nu l-a făcut să se grăbească şi să adune, cu deplină justificare, ca alţi confraţi, câteva sute de pagini măcar, cu care să închege două-trei volume care, aşa cum ştiu cunoscătorii, făceau posibilă calitatea de membru al Uniunii Scriitorilor, calitate deosebit de prestigioasă şi râvnită atunci.

Artur Silvestri – „micul Călinescu” – cum era numit încă de la debutul său, surprinzător de matur în raport cu tinereţea, nu şi-a dorit aceasta niciodată. Ştacheta pe care singur şi-o impusese era mult mai înaltă şi aseme­nea mentorului său literar, George Călinescu, plănuia să topească aceste cronici dar şi alte mii de fişe în sin­teze ample, ambiţioase. Nu a fost să fie, din păcate nu doar pentru el, ci pentru literatura şi istoria literară românească. Schimbările de după 1989 l-au făcut să se îndrepte în alte direcţii, datorită contextului şi dato­rită faptului că ştia bine că doar independenţa mate­rială îi poate asigura independenţa intelectuală. Dar, „timpul nu a mai avut răbdare”…

Spuneam şi altădată că Artur Silvestri simţea în ultimii ani că „nu mai are timp”! Adevărul e că nici şapte vieţi nu i-ar fi ajuns pentru vastele sale proiecte literare şi culturale. Aºadar, simţind că nu mai e timp pentru sinteze, a încercat să schiţeze un „univers al lec­turilor care l-au făcut fericit”. Mi-a vorbit despre această carte de câteva ori, voia nu doar să publice gru­pat cronicile la „lecturile fericite” dar, urma să adnoteze, să adauge părţile lipsă la cronicile amputate de orice fel de cenzură, să reaşeze titlurile în matriţa lor origi­nală şi să contextualizeze apariţia acestora. Din nou, vremea nu a mai avut răbdare nici măcar pentru atât. Nu a mai fost un proiect, a rămas un vis. Cartea aceasta încearcă să-l refacă. >>>>

Elena Buică: „Artur Silvestri la trei ani de la urcarea în Nirvana“

Au trecut trei ani şi vor mai trece mulţi alţii de la urcarea în Nirvana de când marele cărturar şi promotor al culturii noastre Artur Silvestri s-a urcat în Nirvana la data de 30 noiembrie, 2008. Au trecut trei ani şi ne e mereu dor de prezenţa sa vie şi de cuvântul său  „cules de pe pajiştile infinit colorate şi cu parfumuri inefabile, pe care le parcurge fără oprire, ne cuprinde şi ne supune, strecurând în noi înţelesuri superioare, menite să ne extragă din contigent”. (Acad.Prof. Dr. Zoe Dumitrescu-Buşulenga).

Chiar dacă au trecut trei ani de când a trecut în lumea umbrelor, a rămas numele său să strălucească în lumină prin scrisul şi faptele sale.

 Unul din marele mele regrete este acela că a plecat în eternitate fără să am şansa să-l cunosc personal, de altfel, aşa cum s-a întâmplat cu foarte multe persoane cu care comunica prin internet. Nu ne-am văzut ochi în ochi, dar am simţit de la bun început că făce parte din viaţa mea, motiv pentru care merg la mormântul său pentru reculegere ori de câte ori mă aflu în ţară şi nu uit nici aici în Canada, din când în când, să-i aprind o lumânare. Asemenea situaţii nu se întâmplă decât atunci când în viaţă întâlneşti ceva special şi n-am nicio îndoială că acest om atât de deosebit a fost un om special, cu o forţă spirituală ieşită din comun, înzestrat şi cu ceva puteri paranormale, un om care degaja atâta  linişte, siguranţă, înţelegere şi bunatate aşa cum nu îţi este dat să întâlneşti decât rareori în viaţă. Când am trimis primele scrieri spre publicare cu destinaţia  „Intermundus Media”, nu aveam nici cea mai vagă idee cu cine voi intra în legătură, luasem adresa la întâmplare de pe internet, îmi placea cum suna. >>>>

Mariana Gurza: „A venit toamna…“

A venit toamna… cu tristetile si amintirile ei. Mi-as fi dorit sa putem intelege “impreuna” ce s-a intamplat in ultimii trei ani. ”Plecarea” parintilor, a bunului prieten ARTUR SILVESTRI, recent ridicarea la cer a Parintelui Adrian Fageteanu, m-au sensibilizat…Cuvantul mi-a ramas inclestat intr-o singuratate dincolo de cuvinte. M-am inchis in mine si mi-am creat in “chilia” mea un univers pe care nu l-as putea explica. Fiecare pierdere a fost insa si o biruinta. O apropiere spre rugaciune, ganduri si soapte pentru cei care vegheaza de undeva din Imparatia Cereasca…

Gasesc raspunsuri uneori recitind mesajele primate de la domnul ARTUR SILVESTRI…Incerc oare sa ma explic de ce nu mai scriu? Nu stiu…Adevarul este, ca, imi lipseste mai mult decat oricand ARTUR SILVESTRI, intr-o lume desantata…

A fost si ramane unic !

Prietene, soaptele mele ajung printre nouri? “Lacrima mea tacuta” a luat forma unui poem crestin ?

Dumnezeu sa-l odihneasca in Cortul Dreptilor.

 14 Octombrie 2006, Sfanta Cuvioasa Parascheva

“Draga Doamna Gurza,

Nu va tulburati afara din cale. Ceea ce mi-ati scris mai acum o vreme scurta am inteles intocmai asa cum spuneti .

Mie, ca sa stiti, „toate imi cad bine” caci fac parte din ceea ce trebuie sa se intample;pana si raul ce mi se mai face de catre om mi se pare ca e necesar caci ma ajuta sa inteleg si mai clar natura acestui fenomen iar pe altii ii ajuta sa se defineasca , sa cantareasca si sa continue sau sa se clatine in convingerile lor. >>>>

Marele Premiu „Dosoftei”

In data de 14,09..a.c.mi-a fost conferita o diploma: Marele Premiu „Dosoftei” de catre Societatea Culturala „Patrimoniu” Timisoara, LUMINA LINA – FESTIVAL INTERNATIONAL DE CREATIE LITERARA RELIGIOASA, EDITIA A VIII-A…ACEASTA DIPLOMA NU-MI APARTINE, APARTINE SEMANATORULUI, CARTURARULUI CARE MI-A INDRUMAT PASII, ARTUR SILVESTRI.
Doamne, multe m-a invatat! Si acum, dupa 3 ani de la plecare, sa apara si aceasta diploma…Totul s-a produs in Sfanta Biserica Dacia…Am lacrimat si in gand, impovarata de incercari, acest dar neasteptat il trimit mai departe…spre cel care mi-a aratat drumul, IN MEMORIAM.

MARIANA GURZA

Cezarina Adamescu: Trei ani de neuitare. Clipa aurorală a lui Artur Silvestri – cronică la cartea: „Revolta fondului neconsumat“

 „Mă porţi în rădvanul tău, Amintire…” –Zaharia Stancu-

Cultivarea memoriei unui om de cultură este pentru oamenii din lumea întreagă dar în special  pentru noi, românii, o datorie civică, o datorie de onoare, dar mai ales o datorie morală, înscrisă în codul creştin, aproape ca o Lege divină din Decalog sau ca o Fericire din Noul Cod de Legi transmis de Isus Cristos pe Muntele Fericirilor.

Prof. Cărturar Artur Silvestri a fost Omul Mare a cărui principală trăsătură morală, pe lângă alte calităţi de excepţie, a fost promovarea oamenilor de cultură contemporani,  dar şi omagierea, comemorarea, evocarea celor care au fost. Şi nu puţine sunt exemplele în care, atât prin viaţa, activitatea şi Opera lui, a dat măsura generozităţii şi iubirii sale de Patrie, de Neam, de Limbă Română, de Spiritualitate, de cultură şi de artă.

Cu acest gând care l-a fascinat toată viaţa, a creat acea ROMÂNIE TAINICĂ, acel tărâm mirific unde spiritele înalte se întâlnesc şi pot comunica prin căile freatice ale Adevărului şi Frumosului, care vor salva omenirea, după spusa unui alt mare clasic.

Nevoia de Frumos, de Adevăr şi de Bine, dar şi de Dragoste de semeni, sunt cei patru piloni care stau la baza întregii existenţe a acestui om de excepţie care a lăsat o moştenire spirituală inestimabilă urmaşilor, moştenire care nu va fi roasă de molii şi nici de rugină. Este moştenirea de suflet dată nouă, cu limbă testamentară, pe care, acum, la împlinirea a trei ani de la grăbita lui plecare, toţi care au avut şansa de a-l cunoaşte, fie şi numai de la distanţă, prin mijloacele ştiute şi utilizate permanent, nu pot să nu şi-o reamintească şi să o pună, la rândul lor, în valoare. >>>>

NR. 8/2011

În pragul toamnei, comemorarea lui Artur Silvestri la Ceahlău

„Din loc în loc cade cate o frunză îngălbenită, anunţând că anul îmbătrâneşte. În curând, aproape fără să ne dăm seama,toate se vor transforma devenind arămii, căci Toamna vine pe nesimţite,ca şi un fur noaptea, sau ca şi sfârşitul ineluctabil” scria Artur Silvestri într-un minunat şi trist poem în proză închinat locului său atât de iubit, pe malul Bistricioarei, în umbra Ceahlăului.

Într-o astfel de zi, sâmbătă, pe 17 septembrie, Artur Silvestri a fost comemorat la Troiţa din faţa casei memoriale de la Ceahlău.

La comemorarea organizată de soţia sa, Mariana Brăescu Silvestri, au participat cadrele didactice din zonă, din localitate şi de la Liceul din Corbu, cei care ţin nestinsă tradiţia dragostei de carte, de literatură, pe aceste meleaguri montane, dar şi de la Iaşi şi Botoşani. Părintele Ion Irina, ca de obicei a oficiat slujba religioasă, de pomenire a lui Gabriel Artur Silvestri , a binecuvântat şi a stropit cu apa sfinţită troiţa şi casa memorială.

D-na profesoară Maria Chirilă a citit o emoţionantă poezie dedicată lui Artur Silvestri, iar Teodora Mîndru a făcut o scurtă prezentare a operei literare şi activităţii culturale a lui Artur Silvestri, Doamna Mariana Brăescu a mulţumit tuturor pentru participarea la acest moment comemorativ, invitând pe toţi cei prezenţi la tradiţionala masă creştinească de pomenire.

Dar bucuria mai mare a celor prezenţi a constituit-o darul de carte şi de casete video: toţi au primit cărţile nou editate ale lui Artur Silvestri şi despre Artur Silvestri precum şi cărţile Marianei Brăescu şi casetele cu filmele documentare.

Astfel, pomenirea lui Artur Silvestri la Ceahlău începe să fie un eveniment al comunităţii, iar Troiţa şi casa memorială, simboluri, puncte de referinţă ale localităţii.

Şi cel mai bine, tot vorbele lui Artur Silvestri încheie această comemorare:

„Să ne rugăm şi noi, astăzi (lui Dumnezeu),să ne dea zile ca să facem toate ce sunt de făcut în această lume unde uitarea merită să fie un blestem.”  >>>>

Ion Iancu Vale: „Artur Silvestri sau trenul meu pierdut“

Sunt unul dintre cei care am pierdut, de-a lungul timpului, în viaţa asta, multe trenuri. Nu m-am hotărât încă să stabilesc cauza acestui fenomen ( să fie vorba de nehotărâre, neîndrăzneală, indo­lenţă, destin…) .

Unul dintre aceste , ale mele, fluturări de mână ar putea fi şi ratarea unei colaborări cu Artur Silvestri, acest remarcabil şi con­troversat om de cultură modern. Şansa de a-l cunoaşte personal mi-a oferit-o , regretatul meu prieten, Mihail I. Vlad, poet, edi­tor şi neostenit animator cultural internaţional, cu care se găsea într-o strânsă relaţie de colabo­rare, având ca numitor comun le­gături de profil cu mişcarea culturală din ţară dar şi cu cea din diaspora românească.

Am discutat astfel, cu valoro­sul om de cultură, în biroul său din capitală, unde i-am dat una dintre cărţile mele de poezie, i-am prezentat puncte de vedere proprii şi unele dintre intenţiile mele de activitate viitoare ( în acea perioadă tocmai cloceam oul din care avea să iasă nu peste mult timp revista « Climate lite­rare » şi pe care în mod sigur nu ar fi ignorat-o). Vădit interesat AS-ul a programat o întâlnire în care să punem la punct un anu­mit program de lucru. Dar nu a fost să fie aşa. La scurt timp M. I. V. a « plecat » pe alte « meleaguri » mai bune , mai rele, doar el o ştie, la fel ca şi Maestrul Artur, >>>>

George Coandă: „Pelerinul cu chip vizionar“

Când a fost să fie o, Doamne, cât amar de vreme a trecut de atun ci!, l-am întâlnit pe Artur Silvestri, aş spune, pe nepusă masă, într-un moment pe care nu-l pot defini.

A fost să fie ceva între uimire şi nuntire de spi­rite care s-au căutat prin inefabilul sferelor atem­porale. Gândul mă duce la paranormalitate . Cred că prietenul, autoexilat după ciudatele întâm­plări din decembrie ”89, supărat nu pe ţară, ci pe mancurţii care au confis­cat puterea, şi l-am numit pe M. N. Rusu, pe melea­gul newyorkez, m-a oprit pe culoarele revistei „Amfitearu”, cândva, într-o primăvară de pe la sfârşitul anilor 70, sau de pe la începutul penulti­mului deceniu al secolu­lui XX spunându-mi : vezi că a scris despre tine în ” Luceafărul” Artur Sil-vestri, un incisiv şi tânăr critic literar. E de bine. S­ar fi putut să iasă rău?

N-am prea înţeles cum devine chestia asta cu ori aşa ori pe dincolo.

Şi tot în acea primă­vară , în redacţia ” Lu­ceafărului” mi-a întins o mână fermă un june cu chip de pelerin vizionar spunându-mi: ”Tu eşti George Coandă. Trebuia să ne întâlnim!” Am rămas uşor şocat şi de fiecare dată când am stat faţă la faţă, starea de şoc era asemenea unei reve-leţii iniţiatice. >>>>

Emil Perşa: „Biblioteca Academiei Române“

In memoriam Artur Silvestri

ARTUR SILVESTRI intra în

BIBLIOTECA ACADEMIEI ROMÂNE

Să citească un manuscris roman aflat pe

Raftul Istoriei lângă O CRUCE LATINĂ,

Se duce la MASA TIMPULUI

Să aprindă CANDELA LUI ISUS CRISTOS

Să-i lumineze pe PARINŢII LUI

adormiţi pe o PAJISTE

înflorită cu NARCISE galbene şi cu ORHIDEE,

Se asează pe SCAUNUL CULTURII UNIVERSALE

Să asculte CLOPOTUL RELIGIEI ce bate în

BISERICA INVIERII construită în IERUSALIM

Să-i vie dor de VIAŢA LUMII LITERARE pe

ALEEA CU TRANDAFIRI albaştri înfloriţi într-o GRĂDINĂ,

Să respire PARFUMUL de LILIAC

înflorit lângă CANDELA LUI MOISE

aprinsă de MAMA SA pe

SCRINUL NEGRU >>>>

George Roca: „Evocări: Corespondenţă virtuală cu Artur Silvestri – Aripi de ânger”

N-am putut să nu mă opresc din truda cea de toate zilele şi să meditez profund asupra câtorva rânduri scrise de un om care s-a gândit poate şi la mine, atunci când le-a conceput, fie ele chiar şi parte a unui mesaj colectiv.

 Am recomandat editorilor unor reviste cu care colaborez să facă cunoscut cititorilor lor această „scrisoare către prieteni”, acest mesaj în care iubirea de natură, de spiritul românesc, de sufletul aproapelui, prevalează şi mângâie mintea obosită a cititorului, precum o aripă de pui de ânger*.

Mesajele care ni le adresează profesorul Artur Silvestri, preşedintele Asociaţiei Române pentru Patrimoniu (ARP), ne copleşesc deseori, atât prin blândeţea prin care sunt concepute, cât şi prin plasticitatea lor. Învăluite deseori într-o dimensiune mistică, scrierile maestrului, de orice fel ar fi ele, emană aceea atmosferă serenă, în care atât cititorul cât şi scriitorul ajung în concordanţă, într-o înţelegere care, poate numai locuitorii Grădinii Edenului, ar putea-o trăi.  >>>>

NR. 7/2011

„VIRTUTEA LITERARĂ“

Închin această diplomă VIRTUTEA LITERARĂ,  spiritului arturian care în 1983 m-a descoperit şi mi-a prefaţat  cartea „Elegii vesperale”.

Aceasta este o datorie a mea de onoare, fiindcă, fără Artur, consider că nu aş fi ajuns la această recunoaştere literară.

NN NEGULESCU

George Roca: „Evocări: corespondenţă virtuală cu Artur Silvestri (1)“

On 28/03/2006 10:32 Artur Silvestri wrote:

Subject: „GÂNDURI ÎN ZIUA DE BUNAVESTIRE”

 Sunt tulburat  scriind aceste cuvinte către Domniile Voastre, gândindu-mă că trebuie să vă întăresc în acţiunea ce vă străduiţi să susţineţi în folosul românităţii şi pentru „românii  de peste tot”. Inutil, cred, să vă spun că ştiu cât este de dificil să faceţi ceea ce faceţi,  chiar dacă multe din neajusurile de toată ziua, de obicei cele mai supărătoare, nu le cunosc dar le presupun. Şi noi le avem; dar cine, dintre cei ce acţionează din „cetăţenism” şi dintr-o idee morală mai înaltă, nu le are? Aş vrea să vă rog să nu aveţi ezitare în a ne  împărtăşi unii altora tot ceea ce socotiţi că ne-ar fi de folos pentru a face greutăţile mai uşor de trecut şi acţiunea – mai solidară.

 La drept vorbind, nu a fost uşor să aducem gândul bun într-o lume ameninţată de descurajare, de orgoliu mărunt şi de îngustă prezumpţiozitate. Dar astăzi „Blestemul tracic”, care ne face să ne vedem duşmanul în aproapele nostru în loc să îl vedem acolo unde este, uneltitor în întunerec, trebuie înlăturat. Iată de ce am să spun că este inevitabil să se cunoască mai bine „cei ce privesc în aceiaşi direcţie”, de oriunde ar fi şi oricine ar fi. Căci Binele ne defineşte, întâi de toate, şi ne adună înainte de a ne diferenţia, poate, prin număr de ani, înţelegere a vieţii şi obiective în imediat. Şi tocmai de aceea am să vă spun că voi face întotdeauna tot ce îmi este cu putinţă pentru a le aduce  un reazem cât de mărunt celor care, din idealism, spirit de sacrificiu şi sentiment  al datoriei, stăruiesc în ceea ce uneori li se pare unora a fi fără rost sau, şi mai neînţelegător, neaducător de nici un câştig. >>>>

NR. 6/2011

Corneliu Bucur: „Artur Silvestri – Ultimul dintre marii bijutieri ai României“

Despre Artur Silvestri am putea vorbi despre el ca despre unul dintre marii şi poate unul dintre ultimii – risc această calificare – Mari Bijutieri ai României.

Întotdeauna prin cuvântul bijutier eu am înţeles o persoană înzestrată, înnobilată cu un spirit special nu cu îndemânarea mâinilor. Un spirit special care îl ajută să înnobileze metalele cele mai preţioase. A avea calitatea de a da plus de valoare aurului, safirelor, diamantelor şi a tot ceea ce intră în câmpul de pregătire şi de exerciţiu al unui bijutier însemnează să ai har. Harul cu totul deosebit pe care eu l-am descoperit în momentul în care am aflat despre cea mai măreaţă Faptă Culturală.

Mărturisesc şi eu alături de dumneavoastră un mare regret privind dispariţia prematură a soţului dumneavoastră pentru că dacă Dumnezeu i-ar fi dat viaţă lungă atunci în România s-ar fi petrecut un miracol într-o perioadă lipsită de miracole. Cel mai mare miracol care ar fi fost posibil era acela că prin măiestria, harul, vocaţia şi spiritul – aş spune – chiar jertfelnic pentru că făcea parte din categoria oamenilor care se dădeau deoparte pe sine pentru a-i pune în valoare pe ceilalţi.  >>>>

~Anca Negru: Artur Silvestri şi spiritul cercetării în „Istoria apocrifă a literaturilor“

Artur Silvestri creionează în eseul „Istoria apocrifă a literaturilor“ un ideal de spirit al cercetării literare, o schiţă nuanţată subtil, dar şi vehement a „stratului apocrif“ existent în literatura universală, ca şi în cea autohtonă.

Artur Silvestri suprapune cu acuitate idealul istoric tacitian, „sine ira et studio“, cercetării literare. Există, în perspectiva scriitorului, o cerinţă universală şi absolută de obiectivitate în studiul literar, o absenţă intenţionată şi asumată, în mod ideal şi ideatic, pentru critici, a arbitrarului, a „comerţului“ sau „negoţului de indulgenţe“, o căutare şi o analiză profundă universalizantă a tendinţelor, curentelor, autorilor individuali. (p.38 „Lipsesc voci, cărţi, nume şi şcoli, direcţii şi tendinţe, ori, când acestea apar au loc mărunt şi simplă menţiune nesemnificativă. Procesul însuşi de recapitulare de fenomen istoric pare a porni, astfel, de la o reducere voluntară de material practicând selecţii care – în loc să aibă în vedere desfăşurări complexe – tind către versiunea elementară şi la rezumatul ‚firului roşu’ sau al ‚cursului scurt’ de uz ideologic“.) >>>>

Lucian Gruia: „Artur Silvestri – Frumuseţea lumii cunoscute“

Motto:  „Aproape în fiecare clipă stă secretul vieţii” (Artur Silvestri)

Jurnalul lui Artur Silvestri, prima carte pe care devotata sa soţie, Mariana Brăescu Silvestri i-a  publicat-o postum /1/, cuprinde perioada 1 septembrie – 30 octombrie 2008, adică 50 de zile calendaristice, dintre care penultima (ziua de 29 octombrie când cărturarul a fost internat în spital, pentru analize în vederea operaţiei) rămâne neconsemnată. La prima impresie, jurnalul descrie mici întâmplări domestice care dau farmec vieţii noastre: minunea înfloriri vegetaţiei,  jocul valurilor Mediteranei pe coasta Sudică a Franţei, vânzoleala norilor, perdelele schimbătoare ale ploilor, întâmplări din lumea păsărilor şi animalelor cu suflete ingenue,  peisaje armonioase din Bucureşti (Parcul Cişmigiu, grădina casei, aleile din Parcul din jurul Palatului Scânteia), Corbeanca  etc.  Toate aceste pagini de jurnal (pastele în proză, intens liricizate) construiesc calme bijuterii stilistice ce par a spune că trebuie să ne bucurăm în fiecare clipă de miracolul existenţei noastre.

În trăirea acestor bucurii simple să conste secretul vieţii de fiecare clipă, aşa cum se menţionează în motto-ul cărţii? >>>>

NR. 5/2011

Ion Marin Almăjan: „Nu mi-a fost dat să cunosc o personalitate mai generoasă decât Artur Silvestri“

Artur Silvestri a încercat, într-o îndrăzneală cu totul special,să oprească declinul românesc, al spiritualităţii române. A încercat să readune în albia Maicii Patrii oamenii plecaţi cu gândurile şi cu visele, chiar cu fizicul pe alte meleaguri, oameni care au fost înşelaţi şi minţiţi de către politicieni, de către cei ce conduc ţara în aceste decenii. Artur Silvestri a încercat să realcătuiască o Românie Tainică, o Românie curată care să-şi iubească modelele, să-şi iubească înaintaşii, să privească critic trecutul său istoric dar să-l folosească pentru a se îndrepta cu paşi exacţi spre ceea ce toate neamurile din lumea asta încearcă să facă. Se spune că destinul fiecărei naţiuni trece prin Dumnezeu. Atunci când acest destin trece prin Dumnezeu, Dumnezeu binecuvântează acea naţiune. Când destinul trece departe de Dumnezeu, Dumnezeu blestemă acea naţiune şi îi crează un destin, o soartă cu totul specială, o soartă nefericită. Eu mă întreb – şi nu ştiu dacă nu am dreptate – dacă nouă, românilor, destinul nostru nu se îndreaptă mult mai departe de Dumnezeu? Ceea ce spuneam că ne-a adunat în acea albie care a însemnat România Tainică, astfel a botezat Artur Silvestri, această, să zicem, adunare în sentiment şi-n cuget a intelectualilor nu numai de aici din România, a intelectualilor români aflaţi pe toate meridianele lumii. Această Românie Tainică însemna de fapt Renaşterea Românească.

Am cunoscut de-a lungul vieţii multe personalităţi, unele din ele luminoase dar vă mărturisesc cu toată sinceritatea că puţini au putut să se înalţe la dimensiunea acestui om, Artur Silvestri. Aşa cum s-a spus aici, el a fost critic literar la revista Luceafărul – perioada în care noi ne-am cunoscut şi ne-am împrietenit. A fost deopotrivă un prozator de excepţie. Prozele sale dovedesc subtilitate, dovedesc poezie, dovedesc frumuseţe şi-o dragoste nemărginită pentru istoria, pentru tradiţiile acestui neam

Dar Artur Silvestri a fost dincolo de marele specialist în probleme imobiliare, aşa cum spuneam, o mare conştiinţă. El a înfiinţat Asociaţia Română pentru Patrimoniu la poalele sau sub cupola căreia a încercat să adune nu numai specialiştii, nu numai intelectualii de seamă ci şi dascăli şi directori de cămine culturale deci toţi cei care doreau să apere ceea ce noi am distrus din păcate de-a lungul veacurilor, zestrea aceasta cu care alte neamuri se mândresc – tocmai această zestre a patrimoniului nostru.  >>>>

Alexandru Nemoianu: „…Aceştia mai mici“

Mesajele schimbate zilnic si uneori inca mai adesea,cu Artur Silvestri  erau picaturi de roua duhovniceasca pentru singratatea,la limita pustniciei,in care salasuiesc.Dar in ele,foarte discret si categoric fara voie,fara intentie,se strecura cate ceva din personalitatea celui pe care am privilegiul special de a il numi prieten.

Intreruperea corespondentei,din Noiembrie 2008, inseamna durere crancena,sete fara putinta de a fi astamparata dar,in acelasi timp,indemn la reflectie si bucurie pentru  ce  a fost si este  indemn la a fi in „asemanare”.

Intre  picaturuile de care pomeneam s-au ascuns si gandurile  ,sentimentele si purtarea lui Artur Silvestri pentru „acestia mai mici”,adica plantele si animalele  aflate fara adopst si ocrotire.

Dragostea si gingasia lui Artur Silvestri pentru acesti frati mai mici ai nostri era coplesitoare si ,in maniera lui  de comportament moral consecvent,cel care da  intotdeauna masura personalitatii,se afla si grija activa,”fapta”.

Intotdeauna afla vreme sa dea  micilor si  amaratilor fara adapost  cate ceva de mancare,sa li se adreseze,sa le dea atentie si sa le respecte demnitatea.Acele animale mici,caini sau mate,pribegi,alungati,erau pentru Artur Silvestri prieteni si impreuna  frati mai mici calatori in valea plangerii.La fel de mare era si grija pentru plantele ce  ii erau in preajma. >>>>

NR. 4/2011